La fix o săptămână după ce a ajuns la un acord cu oficialii Politehnicii Iași pentru a prelua banca tehnică, antrenorul Mircea Rednic a ajuns, astăzi, marți, la Iași, pentru a semna contractul cu gruparea din Copou.
Tehnicianul în vârstă de 57 de ani a mers direct la stadionul ”Emil Alexandrescu”, unde a fost așteptat de directorul de scouting Toni Heleșteanu.
Dacă nu va interveni nimic neprevăzut, Mircea Rednic va semna în cursul zilei de astăzi un contract până în vară cu clubul ieșean, având ca obiectiv menținerea echipei în Liga 1.
Rednic va fi prezentat oficial miercuri la prânz, în cadrul unei conferințe de presă. Tot miercuri este prevăzută și reunirea lotului, la ora 11:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER