Giani Kiriță (42 de ani) nu i-a menajat deloc pe Ionuț Negoiță și Dan Nistor pentru situația în care a ajuns clubul Dinamo în acest moment și pentru că mijlocașul i-a trădat pe „câini” și a plecat la CS Universitatea Craiova.
„Domnul Negoiță își face ambiția cu fanii dinamoviști, dar nu are nimeni ce să-i facă. E jucăria lui, însă trebuie să înțeleagă că Steaua și Dinamo sunt cele mai titrate echipe din România.
Dan Nistor s-a gândit că are 31 de ani, e în formă și că la Craiova e stabilitate. Greșeala lui e că și-a asumat rolul de dinamovist, de căpitan. L-a luat puțin valul fără să-și dea seama că la Dinamo nu e stabilitate”, a declarat Giani Kiriță la Digi Sport.
Giani Kiriță a fost revoltat și de faptul că șefii clubului din Ștefan cel Mare au decis să imprime pe spatele autocarului chipul lui Dan Nistor. Ulterior, oficialii dinamoviști au revenit asupra deciziei și au șters imaginea de pe autocar.
„Pe autocar trebuiau puse fețele lui Hîldan, Dinu, Florentin Petre. Nistor n-avea ce să caute acolo. Are doi ani la Dinamo, n-a câștigat nimic cu echipa asta. Dar nu e vina lui, e vina celor din conducere care au luat această decizie total neinspirată”, a adăugat Giani Kiriță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER