Ernesto Valverde nu mai este antrenorul echipei FC Barcelona! Presa din Spania anunță că preşedintele Josep Bartomeu l-a informat pe tehnicianul spaniol despre faptul că nu va mai continua pe banca catalanilor.
Cotidianul Marca susține că Valverde a părăsit, deja, sediul grupării spaniole. Demiterea tehnicianului, în vârstă de 55 de ani, a fost preconizată de jurnaliștii spanioli acum câteva săptămâni, deoarece situația în care se află echipa catalană nu este una tocmai bună
Modul în care campioana Spaniei s-a calificat în optimile Ligii Campionilor i-a nemulțumit pe oficialii Barcelonei, echipa chinuindu-se cu formații mult mai jos cotate, cum ar fi, Slavia Praga. Eliminarea din Supercupa Spaniei, în fața celor de la Atletico Madrid, a umplut paharul, astfel că, cel mai probabil, Valverde nu va mai continua pe banca Barcelonei.
Sursa citată a anunțat o listă cu posibilii antrenori care pot ajunge la conducerea echipei catalane, iar printre aceștia se numără Mauricio Pochettino (fost antrenor la Tottenham), Quique Setien (fost antrenor la Real Betis), dar şi antrenorul Barcelonei B, García-Pimienta.
La cârma Barcelonei, Ernesto Valverde a cucerit două titluri de campion, o cupă a Spaniei și o Supercupă.
În acest moment, Barcelona se află pe primul loc din „La Liga”, cu 40 de puncte strânse în 19 partide jucate. Catalanii se află la egalitate de puncte cu rivala Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER