Gigi Becali a fost prezent joi dimineață la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a cere reabilitare judecătorească, după aproximativ cinci ani de când a fost eliberat condiționat.
„Eu am făcut pușcărie degeaba și voi știți asta. De aia am și venit să cer reabilitarea, pentru că judecătorii care au fost atunci sunt și acum și știu, bârfesc între ei, că am făcut pușcărie degeaba. Omul care a dat pușcăria nu mai este aici. Eu sunt Stan Pățitul. Am făcut pușcărie că mi s-a furat mie mașina și le-am dat whiskey și coniac la hoți. Și eu, în pușcărie. Eu am dat bani ca să se joace corect meciul de fotbal și au zis că, domne, e mită”, a spus Gigi Becali.
Prin această procedură legală, judecătorii ar dizolva toate consecințele apărute odată cu condamnarea săvârșită de către Gigi Becali. Numele său a apărut în trei dosare penale: dosarul schimbului de terenuri, dosarul sechestrării și dosarul „valiza”.
În aceeași zi, Becali s-a întâlnit cu rivalul său Florin Talpan, juristul CSA Steaua, care îi cere despăgubiri în valoare de 30.000 de euro (DETALII AICI).
Becali a făcut recurs și așteaptă verdictul judecătorilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER