Atalanta a reușit să facă spectacol în partida cu Torino din Serie A. Clubul din Bergamo a reușit să câștige meciul cu 7-0.
Scorul pe tabelă a fost deschis în minutul 17, de către Josip Ilicic, apoi diferența a fost mărită în minutul 29 printr-un gol marcat de germanul Robin Gosens. Duvan Zapata a înscris al treilea gol pentru Atalanta în primul minut de prelungire al primei reprize.
La începutul celei de-a doua reprize, în minutele 53 și 54, Josip Ilicic a adus scorul la 0-5. Golul din minutul 53 a fost marcat dintr-o lovitură de fault de la jumătatea terenului. În minutul 54, Ilicic a marcat din nou, de această dată din interiorul careului, după un schimb de pase.
ILICIC WITH SORCERY pic.twitter.com/kQ48Bdh6Yb — Matteo Bonetti (@BonettiESPN) January 25, 2020
ILICIC WITH SORCERY pic.twitter.com/kQ48Bdh6Yb
— Matteo Bonetti (@BonettiESPN) January 25, 2020
Aproape de fluierul de final, în minutul 86, Luis Muriel a reușit să aducă scorul la 0-6, după un penalty. Două minutute mai târziu, tabela arăta 0-7, după un șut al lui Luis Muriel din careu.
Atalanta ocupă locul cinci în clasamentul Serie A, fiind la egalitate de puncte cu AS Roma – 38 de puncte. Podiumul este ocupat de Juventus (locul 1 – 51 de puncte), Inter Milano (locul 2 – 47 de puncte) și Lazio Roma (locul 3 – 45 de puncte).
Torino se află pe locul 10 în campionatul italian, la egalitate de puncte cu Bologna – 27 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER