Noul selecționer al României, Mirel Rădoi, a declarat în nenumărate rânduri că nu este împotriva aducerii jucătorilor naturalizați la națională. Primul fotbalist străin care poate deveni tricolor este Mario Camora, fundașul celor de la CFR Cluj.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, susține că Mirel Rădoi cu siguranță îl va chema pe Camora la națională, dacă acesta își va obține cetățenia română. Oficialul Federației a dorit să mai adauge și faptul că în cazul în care fundașul portughez va fi convocat la națională, acesta va fi adus pentru nivelul sportiv pe care îl arată și nu pe alte criterii.
„Să fie jucători de valoare, nu orice jucător care joacă un meci bine. Am mai pomenit eu de niște sugestii cu jucători pasageri prin campionatul României, cu jucători care trebuie naturalizați. Dacă Rădoi îl va avea pe Camora cu cetățenie, sigur îl va chema la națională. Pe nivelul sportiv al lui Camora, nu pe altceva”, a spus Mihai Stoichiță la PRO X.
Fotbalistul, în vârstă de 33 de ani, a fost transferat, liber de contract, de CFR, în vara lui 2011, de la Naval. În sezonul curent, Camora a înscris două goluri și a oferit o pasă decisivă în 30 de partide bifate pentru formația clujeană.
3 titluri de campion, o Cupă si o Supercupă a Romaniei a cucerit Mario Camora alături de CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER