Ionuț Nedelcearu ar putea ajunge în Serie A. Brescia este gata să plătească 3,5 milioane de euro pentru fundașul român de la Ufa. Internaționalul de tineret este principala țintă pentru Brescia. Italienii au început negocierile cu UFA, clubul unde joacă fundașul român.
Șefii clubului din Serie A vor să-l împrumute pe fotbalistul român până în vară și s-au angajat să plătească 3,5 milioane de euro în cazul unui transfer definitiv. Anunțul a fost făcut de jurnalistul italian Gianluca de Marzio.
Brescia se află pe ultimul loc în Serie A, iar șefii clubului le-au promis fanilor investiții serioase pentru a scăpa de retrogradare. Sunt cu ochii și pe alți jucători, dar pe Nedelcearu îl urmăresc de la Campionatul European de Tineret. Fotbalistul a impresionat la turneul final, iar apoi a jucat titular și la naționala de seniori.
Fundaşul român a fost cumpărat de Ufa în urmă cu doi ani, transferul de la Dinamo a costat-o 600.000 de euro. Nedelcearu a jucat 49 de meciuri la formația aflată pe locul 7 în prima ligă din Rusia și a marcat un gol. În acest campionat a evoluat în 13 partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER