Florin Tănase are șanse tot mai mici să joace în meciul cu CFR Cluj. Căpitanul FCSB s-a accidentat în turneul de pregătire și nu a jucat decât o repriză în cele patru partide amicale din cantonamentul de la Marbella. Oficialii roș-albaștrilor spun că, în aceste condiții, echipa lui Dan Petrescu este favorita duelului de duminică.
Antrenorul Bogdan Vintilă este îngrijorat înaintea debutului oficial din 2020. Ovidiu Popescu va lipsi până în luna martie, iar situația lui Florin Tănase nu este foarte clară. Căpitanul echipei s-a accidentat în cantonamentul din Spania și nu a jucat decât o repriză în cele patru partide ale turneului de pregătire.
Tănase a început antrenamentele, dar este departe de a fi pus la punct cu pregătirea fizică, iar oficialii echipei se tem că nu va putea să joace în partida de Cluj, cu liderul campionatului.
„Dacă nu va juca Florin Tănase avem un handicap. Este un jucător foarte bun, iar dacă nu va intra pe teren, șansele celor de la CFR cresc. Va fi greu de înlocuit. Eu sper că cine intră să fie în formă. O să vedem la ce soluție va ajunge Bogdan Vintilă…”, a declarat Helmuth Duckadam la Digi Sport.
„Avem fotbaliști tineri foarte buni, însă unicul fără care nu se poate juca e Florin Tănase!”, spunea Mihai Stoica înaintea cantomentului.
Gigi Becali a renunțat la trei atacanți de meserie. Polonezul Lukasz Gikiewicz a plecat primul, urmat în această iarnă de Juvhel Tsoumou și Ioan Hora. A mai rămas doar Harlem Gnohere. Atacantul francez a fost și el la un pas de plecare, dar Gigi Becali nu a fost mulțumit de oferta din țările arabe. Gnohere a așteptat la București finalizarea negocierilor și a început târziu pregătirea.
„Este greu să intre „Bizonul”. El a început antrenamentele mai târziu și nu este pregătit”, a mai declarat Duckadam.
În aceste condiții, Bogdan Vintilă ar putea să trimită în teren la Cluj formula de echipă din ultima partidă de pregătire, cu Jeonbuk Hyundai Motors, câștigată de roș-albaștri cu 3-1.:Bălgrădean – V. Crețu, Planic, I. Cristea, Panțîru – Nedelcu, Oaidă, Olaru – D. Man, Moruțan, Fl. Coman
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER