Simona Halep este din nou lăudată după prestația excelentă de la Australian Open. Mats Wilander a analizat meciul din sferturi, câștigat de sportiva din România și a subliniat că nu a pierdut niciun set la acest turneu. Suedezul s-a ferit să dea un pronostic înaintea confruntării din semifinale cu Garbine Muguruza.
Mats Wilander este impresionat de jocul Simonei Halep de la Australian Open. Este convins că turneul de la Wimbledon a fost un moment foarte important în cariera ei. După ce a câștigat finala din 2019 în fața Serenei Williams a devenit mult mai încrezătoare în forțele ei, iar jocul ei s-a îmbunătățit permanent.
„Cred că e foarte important pentru Simona că a câştigat Wimbledonul. Fusese până atunci etichetată o specialistă a jocului pe zgură. Aici, la fel ca la Wimbledon, pur şi simplu a fost extrem de agresivă. A câştigat la Wimbledon venind peste Serena Williams. Genul acesta de tactică l-am văzut şi azi”, a declarat Mats Wilander la microfonul Eurosport.
Simona Halep nu a pierdut niciun set la Australian Open și i-au trebuit doar 53 de minute ca să treacă de Anett Kontaveit și să se califice în semifinale. Wilander nu s-a avântat să dea un pronostic înaintea partidei Halep-Muguruza și le-a lăudat pe cele două jucătoare. Cu un plus pentru Halep.
„Garbine Muguruza când joacă bine, joacă bine. Simona, însă, când joacă bine, agresiv, e extrem de redutabilă. Nu există puncte slabe în jocul ei, trebuie să o baţi exact ca pe Rafa Nadal. Nu poate să vină spre tine victoria împotriva unei asemenea jucătoare”, a concluzionat Wilander.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER