Ionuț Radu rămâne în Serie A și merge la Parma pentru ultima parte a sezonului, după ce n-a mai fost dorit de Genoa. Mutarea este confirmată inclusiv de Crescenzo Cecere, unu dintre impresarii românului.
„A fost o mutare de ultimă oră. Parma a avut nevoie de un portar și l-a ales pe Ionuț Radu. El este un portar important, tânăr, dar cu deja 50 de meciuri în Serie A. În sezonul trecut a ajutat-o pe Genoa să se salveze, iar acum suntem mulțumiți de alegerea pe care am făcut-o”, a spus impresarul lui Radu, pentru calciomercato.com.
Impresarul lui Ionuț Radu a confirmat și oferta celor de la Nice, însă Crescenzo Cecere speră ca românul să-l înlocuiască la Inter pe slovenul Samir Handanovic, ajuns la 35 de ani. „Au fost multe oferte din străinătate, precum cea de la Nice, dar Inter a semnat cu el pe 5 ani. Sperăm să fie înlocuitorul lui Handanovic, unul dintre cei mai buni portari din lume. Vom vedea la finalul sezonului dacă se întoarce la Inter”, a punctat impresarul lui Radu.
Omul care reprezintă interesele românului a avut un mesaj și pentru Genoa, care nu s-a mai bazat pe Radu după revenirea lui Mattia Perin: „Eu pot să înțeleg alegerea celor de la Genoa, pentru că Radu era doar împrumutat, iar la sfârșitul sezonului s-ar fi întors la Inter. Nu pot să comentez chestiunile tehnice, dar cert este că Radu a fost un portar important pentru Genoa în sezonul trecut. A adus puncte și în acest sezon, dar antrenorul a fost schimbat, așa că am înțeles situația și suntem mulțumiți de alegerea pe care am făcut-o”.
22 de ani are Ionuț Radu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER