Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit cum aducea bani la LPF și susține că a făcut multe sacrificii pentru ca echipele din Liga 1 să nu aibă probleme financiare. Mai mult, Dragomir a comentat și în legătură cu decizia actualei conduceri a instituției de a o împrumuta pe Dinamo.
„Și eu am dat împrumuturi. Bine a făcut Gino (n.r. Gino Iorgulescu, actualul președinte al LPF) că a făcut treaba asta. Dar eu dădeam împrumut din banii Ligii. Asta este nenorocirea. Pe timpul meu, eu făceam bani. Nu din drepturile TV. În decursul vieții n-am luat niciun leu din drepturile TV, deși aveam dreptul să iau, conform legii, până la 2%. Dar acum nu e bine, pentru că sunt banii tuturor cluburilor”, a declarat Dumitru Dragomir, conform gsp.
„De multe ori mă prostituam în fiecare marți, să fac rating, și-atunci în spatele meu veneau firme de sponsorizare. Marți aveam câte o conferință de presă, după cum știe toată lumea. Întrebam cum a fost ratingul, iar când nu mergea ceva, inventam, ”băgam în ele”.
Eu nu-i menajam deloc pe patroni și pe președinți, deși nu spuneam chiar toate prostiile care se întâmplau. De exemplu, era un medic dentist sau un constructor și își punea fiecare firma în spatele meu, pe panou. N-a existat an în care să nu fac un milion de euro din publicitate”, a încheiat Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER