U Craiova și Gaz Metan Mediaș au oferit spectacol în redeschiderea Ligii I! Oltenii au arătat mult mai bine decât în „era Piţurcă” şi s-au impus meritat, cu 3-1

U Craiova și Gaz Metan Mediaș au oferit spectacol în redeschiderea Ligii I! Oltenii au arătat mult mai bine decât în „era Piţurcă” şi s-au impus meritat, cu 3-1
Alexandru Cicaldau de la Universitatea Craiova (C) joaca in ultima partida al optimilor de finala din Cupa Romaniei la fotbal, impotriva formatiei FC Voluntari, joi 31 octombrie 2019, la Vountari. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I a debutat în 2020 cu un meci aprig, de play-off, între două echipe spectaculoase. Craiova şi Mediaşul s-au duelat decisiv acum 3 ani pentru un loc în Top 6, de această dată având totuşi drept la recurs. Cele două au mai avut o miză comună, în pauza de iarnă, antrenorul Edi Iordănescu, adjudecat de Gaz Metan, în ciuda insistenţelor oltenilor. Meciul cu Gaz Metan era unul extrem de important pentru gazde. Un eşec la debut, pe teren propriu, arunca în aer Bănia, care pare că stă pe un butoi de pulbere. O înfrângere afecta atmosfera şi punea o presiune enormă şi din punct de vedere al ierarhiei, fiindcă urmează două deplasări şi un meci acasă cu campioana, CFR Cluj. În timp ce pentru Mediaş nu era o tragedie un eşec, atât pentru că nu are presiunea fanilor şi a obiectivului, dar şi fiindcă are un program mai accesibil.

Craiova – Mediaș s-a încheiat 3-1, iar plecarea lui Victor Pițurcă pare uitată, cel puțin pentru o vreme.

 

Craiova, cu Nistor. Gazul, cu Hora şi Moura

Craiova a propus o singură noutate în primul 11 faţă de anul trecut, Nistor, în timp ce Mediaşul a avut doi debutanţi în echipa de start: Hora şi de Moura. Craiovenii au rămas fideli sistemului 4-3-3, în timp ce Edi a început într-un 4-4-2, făcându-i loc lui Hora în atac, lângă golgheterul Buş. Ştiinţa putea sparge gheaţa devreme, în primul minut, dar Mihăilă, mult mai eficient la naţionala U21 decât la club, a înălţat mingea peste poartă, singur cu Pleşca. A marcat totuşi peste câteva minute Cicâldău, la o altă fază cursivă, care a lăsat perplexă apărarea oaspeţilor. Mihăilă, care dăduse assist involuntar la gol, a ratat şansa  de 2-0, când lovitura sa de cap doar a ameninţat vinclul. Mihăilă a fost delegatul cu ocaziile, iar Cicâldău a confirmat că este principalul marcator. Decarul a transformat superb o lovitură liberă scoasă din Nistor, ajungând la 8 goluri în acest campionat. Gazul a revenit în joc prin mai multe faze fixe din preajma careului oltean, iar până la urmă a avut parte şi de una chiar din suprafaţa de pedeapsă. Cardoso a fost oprit din driblinguri numai prin fault şi abia în careu, iar Marius Constantin e letal de la punctul cu var. Prima repriză a avut cam de toate pentru cei 15 mii de spectatori, Liga I reluându-se cu un meci de pus în vitrină.

 

Duel fratricid pe „Ion Oblemenco”: galerie vs tribuna a II-a

În partea secundă a continuat fotbalul de calitate. Ambele echipe şi l-au propus şi l-au şi etalat din plin. A fost meci şi în tribune. Dacă oaspeţii n-au avut galerie, Peluza Nord şi tribuna a doua de pe „Ion Oblemenco” s-au încăierat de la distanţă, motivul fiind Pigliacelli, italianul contestat vehement, inclusiv prin mesaje, de galerie, şi aplaudat frenetic de ceilalţi.

Craiova l-a avut din nou în teren, după 3 luni, pe golgheterul Koljic, iar acesta s-a implicat în faza golului trei, la un corner. Din clinciul său cu un fundaş advers, mingea a sărit la Cosic, iar fundaşul sârb a avut o reluare de atacant, imparabilă. Primul gol pentru Universitatea al stoperului care anul trecut fusese folosit mijlocaş. Imediat, Ivan a irosit ocazia începutului de an, când n-a acoperit mingea sărită de la Pleşca pe 6 metri, poarta fiind goală. Edi Iordănescu a folosit trei fundaşi dreapta în acest meci şi probabil nu l-a mulţumit niciunul, în condiţiile în care Mihăilă s-a simţit foarte bine în acea zonă, chiar dacă nu a marcat. Gazul n-a avut suficientă forţă să revină în joc, chiar dacă a mai survolat careul oltean cu câteva mingi. Craiova a arătat mult mai bine decât în „era Piţurcă” şi face un pas enorm spre play-off. Dar gândurile oltenilor sunt mai îndrăzneţe de atât.


Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş 3-1

Au marcat: Cicâldău 7, 26, Cosic 62 / M. Constantin 37 – pen.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 12.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Acka, Cosic, Vătăjelu (86 Bancu) – Mateiu, Nistor (90 Ivanov), Cicâldău – Ivan, Niţu (60 Koljic), Mihăilă. Antrenor: Cornel Papură. Rezerve: L. Popescu –Tiago Ferreira, Baiaram, Bărbuţ.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca – De Moura (46 Romeo 82 Butean), M. Constantin, Larie, Velisar – Drăghici (46 Ely Fernandes), Fofana, N. Roşu, Cardoso – Hora, S. Buş. Antrenor: Edi Iordănescu. Rezerve: Batista –R. Popa, Droppa, Ciocan.

Arbitru: Marius Avram. Asistenţi: Mircea Orbuleţ, Vladimir Urzică. Rezervă: Horia Mladinovici.

Observatori: Cornel Fecioru, Mircea Călin.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×