Cristi Manea nu a jucat niciun meci la CFR Cluj, dar face bani pentru ardeleni. Fostul jucător de la FCSB este foarte implicat în campania de promovare a magazinului clubului.
Cristi Manea și portughezul Luis Aurelio au fost invitați să promoveze magazinul clubului CFR Cluj. Au dat autografe pe fulare și tricouri și au făcut poze. Mesajul „Dane, fă o minune”, a apărut în foarte multe imagini.
Cristi Manea a avut un succes teribil. Fanii au cumpărat suveniuri și au vrut să facă poze cu el. O doamnă, mare fan al echipei lui Dan Petrescu, l-a luat în brațe și l-a pupat. Imaginile au apărut pe pagina oficială a clubului.
Pe rețele de socializare unul dintre suporteri a spus că prezența fostului fotbalist de la FCSB l-a îndemnat să-și cumpere ceva din magazin. Manea „a făcut” primii bani la CFR Cluj deși nu a jucat niciun meci. La FCSB patronul l-a văzut ca pe un fotbalist care i-a adus pagubă. A jucat doar patru meciuri: două în campionat și două în cupă. La echipa roș-albastră câștiga 30.000 de euro, o parte din această sumă fiind suportată de Apollon Limassol. Dacă și-ar fi dorit să-l cumpere, Gigi Becali ar fi trebuit să plătească două milioane de de euro.
„Mie nu mi-a placut Manea. El s-a ascuns de joc. Un sfert de oră nu am auzit numele lui spus de comentatori. Să nu se supere pe mine, dar eu spun ce văd. Ați văzut ce face Crețu. La FCSB nu mai ţin jucători de care nu mă folosesc”, a declarat Gigi Becali după partida FCSB-Poli Iași 2-1.
Transferul lui Cristi Manea la CFR Cluj a avut o poveste ciudată. Cartea verde a fotbalistului a plecat în Cipru, iar în mai puțin de 24 de ore s-a întors în România. Jucătorul a semnat contractul, dar nu a fost în lot pentru partida CFR Cluj-FCSB 1-0.
„Ultima lui şansă a fost FCSB şi normal că el a ales ce e bine pentru el. Din păcate pentru el, nu a reuşit să se impună acolo, Creţu a jucat foarte bine meci de meci şi până la urmă faptul că îl cunosc bine şi accidentarea lui Susic de ultim moment, m-a făcut să apelez la el”, a explicat Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER