Ioan Andone (59 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo, a vorbit despre situația clubului din „Ștefan cel Mare”.
Acum Ioan Andone este totuși încrezător că Ionuț Negoiță nu va lăsa echipa să intre în faliment.
„E cu adevărat un dezastru că este, pentru al treilea an la rând, doar în play-out. E un dezastru. Oricum, momentan nu văd viitorul lui Dinamo, dar nu cred că Negoiță va lăsa echipa să se ducă spre faliment. Nu știu dacă se va ajunge chiar acolo. Problema este cu vânzarea asta a lui Dinamo care are loc de vreo doi ani de zile. Nu face bine echipei deloc, asta e clar. Mai bine întârzii două luni cu salariile decât să vorbești despre astfel de lucruri”, a spus Ioan Andone, la Digi Sport.
Acum director tehnic la FC Voluntari, Ioan Andone a explicat de ce Ionuț Negoiță nu găsește investitori pentru clubul Dinamo.
„Oamenilor le e frică să se bage în așa ceva. Și eu am bani să țin o echipă din B, dar la ce e la Dinamo… E puțin ciudată situația, cu stadionul, Rapid va avea stadion, spre exemplu. Ce deții tu? O bază la Săftica, o parte din baza aia. Nu ești un grup, viitorul e foarte sumbru”, a mai spus Ioan Andone.
Dinamo ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 1, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. „Câinii” au 31 de puncte, cu șapte mai puțin decât Viitorul Constanța, ocupanta ultimului loc de play-off. Dinamo a ratat ultima șansă de a se califica în play-off, după înfrângerea din etapa precedentă, scor 1-2 în fața celor de la FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER