Slavko Perovic (30 de ani) a fost victima derby-ului de duminică seară, a ajuns la spital, dar este în afara oricărui pericol. Acesta a oferit primele declarații, după nefericitul incident.
Dinamo a învins-o pe FCSB, scor 2-1, în penultima etapă a sezonului regulat din Liga 1. Deși „câinii” au reușit un rezultat important în fața vicecampioanei, echipa roș-albă a trecut printr-un moment cumplit în minutul 45, când Slavko Perovic a fost făcut de K.O de către Iulian Cristea, care l-a lovit cu piciorul în figură pe atacantul sârb. Acesta a fost transportat cu ambulanța, la spital.
Atacantul sârb a declarat că în momentul acesta se simte bine, însă are doi dinți rupți și buza spartă. Perovic susține că nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat după lovitura încasată. Acesta nu știe când va reveni pe gazon, dar spune că va munci din greu pentru a se recupera cât mai repede.
„Acum sunt bine. Am ieșit din spital și sunt acasă. Am doi dinți rupți și buză spartă, dar așa se întâmplă la fotbal.
Îmi aduc aminte totul din meci, mai puțin momentul în care am primit lovitura. M-am trezit la spital, iar în acel moment nu știam ce se întâmplă. Când mi-am dat seama că sunt la spital, am realizat că ceva nu e în regulă, după care l-am văzut pe Bălănescu venind foarte repede.
Nu știu cu exactitate când voi reveni pe gazon, dar sunt puternic, voi încerca să mă recuperez și să revin cât mai repede posibil.
Nu sunt supărat și nici nu am plâns pentru ce s-a întâmplat pentru că așa se mai întâmplă la fotbal. Cel mai important lucru este că Dinamo a câștigat meciul, și am arătat cât de mare e acest club și această echipă. Alte lucruri nu sunt importante, nu contează că am rămas fără un dinte sau doi. Câinii nu mor niciodată”, a declarat Slavko Perovic pentru sport.ro.
Atacantul sârb, în vârstă de 30 de ani, a fost transferat de către Dinamo, liber de contract, în vara anului trecut, de la Istanbulspor. Acesta a început fotbalul la Steaua Roșie Belgrad.
8 goluri și 1 pasă decisivă a dat Slavko Perovic în 15 partide bifate pentru Dinamo, în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER