Sorana Cîrstea (29 de ani, 72 WTA) va juca astăzi în primul tur de la Doha cu Elena Rybakina (20 de ani, 17 WTA), fosta adversară a Simonei Halep din finala de la Dubai. Meciul va începe după ora 19:30.
Jucătoarea din Kazakhstan a jucat în două turnee consecutive și e mai obosită decât Sorana. Rybakina abia a ajuns ieri în Qatar, după eșecul dramatic suferit în finala de la Dubai în fața Simonei Halep, scor 6-3, 3-6, 6-7(5).
„Sunt obosită. Va fi dificil la Doha, o să zbor direct și nu voi avea timp de acomodare. După acest turneu îmi voi lua o pauză binemeritată”, spunea Rybakina.
Sorana Cîrstea și Elena Rybakina nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci direct. De altfel, Sorana e singura româncă prezentă pe tabloul principal de la Doha, turneu la care câștigătoarea se va alege cu 900 de puncte WTA, după ce Simona Halep a decis să se retragă înainte de debutul competiției.
În 2019, Simona Halep a ajuns până în finala turneului de la Doha, unde a fost învinsă de belgianca Elise Mertens, scor 6-3, 4-6, 3-6.
Sorana a câștigat în cariera ei puțin peste 5.5 milioane de dolari! În acest an a avut venituri de 111.000 de dolari.
În turneul de la Dubai, Sorana n-a avut deloc noroc! A fost învinsă încă din primul tur de Anett Kontaveit, scor 1-6, 3-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER