Mihai Rotaru, patronul U Craiova, a dat bani, ca la lăutari, unui lider de galerie înaintea meciului cu CFR Cluj! Peste 30.000 de suporteri au fost prezenți duminică la meciul dintre CSU Craiova și CFR Cluj, scor 0-2. ProSport a aflat detalii incredibile petrecute în noaptea premergătoare derby-ului. Într-un club de fițe din Bănie, afaceristul s-a asigurat că echipa are tot sprijinul ultrașilor.
ProSport a pus mâna pe o imagine de-a dreptul surprinzătoare! Mihai Rotaru, patronul celor de la Craiova, a fost surprins în momentul în care îi bagă în buzunar o sumă importantă de bani liderului de galerie Charlie, pe numele real Irinel Coandă, fondatorul facțiunii Sezione, cea mai importantă grupare a oltenilor în acest moment.
Imaginea a fost surprinsă sâmbătă seară, cu o zi înaintea meciului, în clubul Acsa din Craiova. În poză mai apare și Emil Pieleanu, zis Milică, delegatul craiovenilor.
Fotografia circulă deja atât în rândul suporterilor lui U Craiova, care sunt de-a dreptul surprinși de gestul lui Rotaru, dar și în rândul suporterilor echipei lui Adrian Mititelu din Liga 3, care se amuză copios.
Așa cum te pregătești pentru o nuntă și antamezi cu ceva timp înainte formația care vrei să-ți cânte, așa s-a pregătit și Mihai Rotaru și a vrut să fie sigur că atmosfera va fi pe cinste la meciul din ultima etapă a sezonului regulat. Cu un trabuc și un teanc de „lovele” în mâna stânga, milionarul a vârât mândru o sumă, cu mâna dreaptă, în buzunarul încăpător al lui Charlie. „Schema” a funcționat ireproșabil, ținând cont că peste 30.000 de suporteri olteni din tribune au făcut o atmosferă de zile mari. Dovadă stă și declarația antrenorului Dan Petrescu de după meci.
În 2017, Sezione posta pe Facebook un comunicat prin care anunța că se dezice de Charlie: „Irinel Marian Coandă nu mai face parte din gruparea noastră încă de la începutul sezonului trecut și nu reprezintă în nicio situație interesele Peluzei Nord. Irinel este genul de suporter care a trăit toată viața pe spatele clubului (patroni, conducători, fotbaliști), un parazit care nu a reușit să facă tranziția de la anii 90 când astfel de lucruri erau des întâlnite, la anii 2000 și la prezent unde astfel de apucături sunt inacceptabile”.
Totuși, la nivel de galerie se știe că Charlie are în continuare influență asupra membrilor din Peluză, mulți dintre ei fiind prietenii lui. De altfel, deciziile importante nu se iau fără acordul lui.
„Ne așteaptă 50.000 de fani la Sevilla, la fel cum a fost la Craiova. N-am mai văzut asemenea atmosferă de când sunt în România, așa cum a fost la Craiova”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului câștigat cu Craiova. (Detalii AICI)
E adevărat că de-a lungul partidei au existat și ceva incidente provocate de fanii olteni, însă meciul a ajuns la capăt cu victoria de partea ardelenilor și cu atmosfera frumoasă realizată de olteni.
Craiova s-a calificat în play-off-ul Ligii 1, asta și datorită suporterilor, care în acest sezon au fost prezenți la majoritatea meciurilor de pe teren propriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER