Răzvan Raț, client fidel Ferrari: „Sunt la al cincilea și vânez acum alte două modele”. Cum arată și cât costă mașinile fostului fotbalist | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Raț (38 de ani), fostul fundaș al echipei naționale, este fan Ferrari și este deja la a cincea mașină de acest tip. A povestit în cadrul emisiunii ProSport Live totul despre pasiunea sa pentru acest brand.

Fostul internațional și-a achiziționat primul său model în anul 2009, pe vremea când juca la Șahtior, în Ucraina.

„Am fost pasionat la început de Formula 1, a fost acea perioadă a lui Schumacher, în care a câștigat foarte multe trofee la rând. În 2009, mi-am luat primul Ferrari. Mi-l puteam permite și înainte, dar nu a fost cazul, pentru că am considerat că înainte trebuie să mă pun la adăpost din punct de vedere financiar”, a povestit Răzvan Raț, la ProSport Live.

Membru în clubul Ferrari

Răzvan Raț este contactat de către cei de la Ferrari în momentul în care apar modele noi și a explicat în ce condiții poate fi achiziționată o astfel de mașină.

„Poți să achiziționezi un model normal chiar dacă nu faci parte din club, dar nu poți să ai acces la alte ediții speciale. Diferența dintre Ferrari și celelalte brand-uri este că oricâți bani ai avea nu poți pur și simplu să vii și să cumperi o ediție specială sau limitată. Poți să fii miliardar, dar nu ai acces. Sunt niște ierarhii. Ei se uită și ce mașini mai ai în garaj. Se fac niște punctaje de-a lungul istoriei. Dacă sunt alții care au mai multe puncte decât tine, atunci ei sunt îndreptățiți să cumpere mașina respectivă”, a spus Raț.

Mai vrea două Ferrari-uri

Răzvan Raț a dezvăluit că are pe listă alte două modele, un SF90 Stradale, în valoare de peste 600.000 de dolari, și un 488 Pista Spider, care costă în jur de 350.000 de dolari.

„Sunt la al patrulea sau al cincilea model. Sunt modele care vor apărea și pe care le vânez. Este o mașină care arată foarte bine și e ediție specială, se numește 488 Pista Spider. Cealaltă este o mașină foarte puternică și se numește SF90 Stradale.

La momentul ăsta, am un GTC4Lusso. Este o mașină mai de familie, cu patru locuri. Sunt în așteptarea altor două modele”, a spus Răzvan Raț, la ProSport Live.

Acest GTC4Lusso, una dintre mașinile pe care Răzvan Raț le conduce, este cotat la 300.000 de dolari.

FOTO: Shutterstock / GTC4Lusso
FOTO: Shutterstock / GTC4Lusso
FOTO: Shutterstock / Ferrari 488 Pista Spider
FOTO: Shutterstock / Ferrari 488 Pista Spider
FOTO: Shutterstock / Ferrari SF90 Stradale
FOTO: Shutterstock / Ferrari SF90 Stradale
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×