O româncă a fost invitată la ceremonia în care a fost comemorat Kobe Bryant. „Ne-am uitat unul la altul și mi-a zis: «Nu știu de unde a învățat asta!»”

O româncă a fost invitată la ceremonia în care a fost comemorat Kobe Bryant. „Ne-am uitat unul la altul și mi-a zis: «Nu știu de unde a învățat asta!»”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kobe Bryant a murit la vârsta de 41 de ani, pe 26 ianuarie 2020, după ce elicopterul în care se afla alături de fiica sa și alte șapte persoane s-a prăbușit, iar familia fostului mare baschetbalist a decis să organizeze o ceremonie în memoria acestuia.

UPDATE. Sabrina Ionescu, sportiva din România care a avut ocazia să îl întâlnească pe Kobe Bryant, a vorbit despre fostul mare baschetbalist.

Am crescut urmărindu-l pe Kobe, am învățat enorm de multe de la el. Cum să te antrenezi, cât să muncești să te trezești a doua zi și s-o iei de la capăt. Și asta am făcut. Acum un an, antrenorii ne-au zis că avem o surpriză. Kobe a venit cu Gianna și au stat pe margine la meciul nostru. S-au uitat la tot. A fost prima dată când l-am cunoscut. Au venit la vestiar, ne-au felicitat. O urmăream mereu pe Gigi în video-uri, avea niște aptitudini incredibile. Indiferent ce școală ar fi ales, Gigi era viitorul sportului. 

M-am antrenat cu ea, am vorbit cu Kobe, se vedea că exersează împreună foarte mult. Zâmbea mereu, dar când începea meciul se schimba la față. O dată, o jucătoare a tras-o de tricou, iar ea a faultat-o și a trecut cu piciorul peste ea. Eu și Kobe ne-am uitat unul la altul și el mi-a zis «Nu știu de unde a învățat asta!». Am râs și am zis «Eu știu». Nu poți învăța asta, era ceva înnăscut. Avea planuri mai mari pentru mine decât aveam eu. Vorbeam mereu după meciuri, îmi spunea cum mă descurc, îmi trimitea emoticoane amuzante, când simțeam presiune mă motiva, îmi dădea indicații tehnice și tactice. «Ai prea mult de oferit ca să rămâi în umbră», îmi spunea Kobe”, a rememorat Sabrina.


O româncă a fost invitată la ceremonia comemorativă organizată în memoria lui Kobe Bryant

Ceremonia comemorativă în memoria celor care au murit în accidentul de elicopter de pe 26 ianuarie 2020 va avea loc azi, la Los Angeles, la Staples Center, ora 10.00, ora României 20.00, iar la eveniment a fost invitată și o româncă.

Evenimentul îi va comemora pe Kobe Bryant (41 ani), Gianna Bryant (13 ani), Alyssa Altobelli (14 ani), Keri Altobelli (46 ani), John Altobelli (56 ani), Payton Chester (13 ani), Sarah Chester (45 ani), Christian Mauser (38 ani) și Ara Zobayan (50 ani).

Sabrina Ionescu, românca în vârstă de 22 de ani care este star al baschetului de colegiu din SUA și care avea o relație apropiată cu familia lui Kobe Bryant, va apărea pe scenă și va ține un discurs pentru a onora memoria fostului mare baschetbalist. ”E un privilegiu și o onoare că Sabrina va participa”, a spus Kelly Graves, antrenoarea Sabrinei.

Încasările vor fi donate

Toate încasările de la evenimentul în care vor fi comemorați cei 9 oameni care au murit în tragicul accident aviatic vor fi donate unei fundații. Staples Center are o capacitate de 20.000 de locuri, iar biletele au fost de 3 categorii, 224 dolari, 112 dolari și 24 dolari, iar Vanessa, soția lui Kobe Bryant, speră să adune cât mai mulți bani.

Sabrina Ionescu are 22 de ani, are părinți români și cetățenie americană. Are doi frați gemeni, Andrei și Edward, ultimul joacă și el baschet. Românca a primit numeroase premii în baschetul american printre care și „jucătoarea de baschet feminin a anului”. Evoluează pentru Oregon din 2016 și a îmbrăcat tricoul naționalei SUA la FIBA U16 din 2013, FIBA U17 din 2014 și Pan American Games din 2019, unde s-a jucat în format de 3 la 3. De altfel, la toate cele trei competiții a câștigat medalia de aur.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Lucruri mai puţin cunoscute despre Călin Georgescu, candidatul care a produs şocul la alegerile prezidenţiale. Ce obicei are:
Lucruri mai puţin cunoscute despre Călin Georgescu, candidatul care a produs şocul la alegerile prezidenţiale. Ce obicei are: "Sunt campion"
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Călin Georgescu, prima reacție: Poporul român a ales să nu mai fie umilit
Călin Georgescu, prima reacție: Poporul român a ales să nu mai fie umilit
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×