Rapidul atrage ca un magnet pe orice stadion ar juca. Așa s-a întâmplat și la duelul cu Turris Oltul. Mircea Lucescu a venit să-l susțină pe Daniel Pancu, iar Adi Mutu a urmărit din tribună jucătorii pe care îi are în vizorul naționalei U21. Suporterii Rapidului au fost spectaculoși. Un reportaj semnat „ProSport Live”.
Nicicând la Voluntari nu a fost așa agitație mare, la un meci de fotbal. Poate doar într-o zi de „alegeri” să fi fost mai mare forfotă. Fanii Rapidului au venit pregătiți la partida de pe stadionul „Anghel Iordănescu”. Au adus cu ei petarde, fumigene și steaguri, iar spectacolul din tribune a fost superb.
Jucătorii au intrat pe teren pe o atmosferă ce a adus aminte de „parfumul” Giuleștiului, iar în timpul partidei au părut puțin timorați de fanii care se aflau foarte aproape de teren.
A fost și un moment mai tensionat când rapidistul Ionuț Voicu a intrat dur și a primit direct cartonașul roșu. Suporterii s-au înfuriat și au amenințat că intră pe teren. Apariția jandarmilor i-a făcut să renunțe la aceast plan, dar au aruncat cu diferite obiecte pe teren.
Lucrurile s-au liniștit în câteva minute, iar, la finalul confruntării, Ionuț Voicu și-a recunoscut vina.
„A fost o intrare mai tare. Am vrut joc să joc mingea, dar am intrat mai tare, el a fost mai rapid ca mine și arbitrul a luat decizia corectă. a fost de roșu. Mă bucur că jucătorul de Turris a putut să joace.
Îmi pare rău că mi-am lăsat echipa în 10 și că i-am dezamăgit pe suporteri. Sunt convins că până la urmă vom promova”, a declarat Ionuț Voicu, la finalul partidei Rapid- Turris Oltul 0-0.
La meci au fost o mulțime de nume importante din fotbalul românesc. Fostul președintele de la Rapid și Dinamo- Dinu Gheorghe- a condus mașina care l-a adus la meci pe Mircea Lucescu.
„Este așa cum îmi place mie: ambianță, atmosferă, nebunie. Ăsta este fotbalul! Nu vă sperie virusul ăsta, coronavirusul? Nu mă sperie…”, a declarat „Il Luce”.
La meciul Rapidului au fost și doi dintre foștii atacanți ai naționalei. Ciprian Marica și Adi Mutu. „Briliantul” a venit în „interes de serviciu” și a declarat că urmărește și jucători din liga a doua pentru naționala U21.
La finalul partidei, suporterii Rapidului au cântat alături de suporteri.
Rapidul avea nevoie de victorie ca să treacă pe primul loc. Daniel Pancu nu este însă îngrijorat.
„Era de așteptat să fie un meci tensionat. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu resurse mai bune ca ale noastre, cu buget mare… Astăzi am câștigat un punct care ne va ajuta pe viitor.
Ce spui de eliminarea lui Ionuț Voicu?
Ionuț Voicu este un jucător cu experiență, se întâmplă. El este un profesionist, dedicat echipei Rapid. Chiar și mie mi s-a întâmplat să iau un cartonaș roșu la vârsta lui. A fost o imprudență. Nu putem să garantămm că dacă rămâneam în 11 câștigam meciul.
S-a creat o adevărată isterie cu acest virus… Crezi că ar putea fi afectat campionatul?
Lucrurile sunt grave, la început nu am crezut. Sperăm să nu fie cazul la niciun om de pe acest pământ. Vrem să fim sănătoși”, a declarat și Daniel Pancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER