În perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020, aproape 1200 de practicanți de jocuri de noroc și pariuri sportive cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani au fost consiliați psihologic online prin intermediul unui serviciu gratuit și non-stop oferit de Asociația Joc Responsabil. Reputatul doctor psihiatru Cristian Andrei explică ce înseamnă dependența de jocuri de noroc și cum se poate trata.
Dacă pentru majoritatea persoanelor, jocurile de noroc sunt doar o activitate distractivă, fără consecințe negative, pentru o anumită categorie de persoane, atunci când acestea nu mai sunt înțelese ca o distracție, încep să devină o problemă, instalându-se așa numita „dependență” de jocuri de noroc sau jocul patologic (ludopatia).
Cum se manifestă dependența de jocuri de noroc?
Se caracterizează prin incapacitatea de a rezista tentației de a juca sume mari de bani. Marea majoritate a persoanelor care sunt pasionate de jocurile de noroc par să caute în această practică aventura și emoția pe care le întâlnesc atunci când urmăresc să câștige sume tot mai mari de bani. În plus, în încercarea de a recupera miza și banii pierduți, individul poate fi blocat într-o cursă continuă, jucând cifre din ce în ce mai mari, pentru a anula pierderile respective.
Pe de altă parte, multe persoane afectate de jocul de noroc patologic pot fi extrem de competitive, energice, neliniștite și ușor de plictisit. Par, de asemenea, că sunt prea preocupate de aprobarea celorlalți și surprinzător de generoase. Dr. Cristian Andrei, psihiatru, expert în problematica jocurilor de noroc și ambasador al Joc Responsbil spune că dependența de jocuri de noroc este, de fapt, un efect. Efectul problemelor emoționale deja existente și neabordate pe care persoana le manifestă în viața de zi cu zi. Cum ar fi tulburări de auto-control, diverse probleme emoționale, relații de cuplu disfuncționale sau nereușite profesionale.
Dependența de jocuri de noroc se tratează!
Dependența de jocuri de noroc poate fi tratată, în special prin ședințe de psihoterapie comportamentală. Dr. Cristian Andrei este de părere că „atunci când individul renunţă la alte activităţi importante pentru a juca, când a încercat de mai multe ori să se lase şi nu a reuşit, când pariază sume din ce în ce mai mari sau simte o nelinişte când este împiedicat să joace, trebuie să înceapă imediat un proces de autocontrol, cu ajutorul un psiholog. Dependența se vindecă, dar este nevoie de răbdare și de consiliere psihologică de specialitate.”
În România există Asociația Joc Responsabil care oferă ajutor persoanelor care se confruntă cu astfel de probleme. Programul Joc Responsabil pune la dispoziție un număr de telefon gratuit, 0800.800.899, prin intermediul căruia se pot face programări la unul dintre cabinetele de psihoterapie ale programului pentru ședințe gratuite de evaluare și consiliere, precum și un chestionar de autotestare pe website pentru a vedea dacă obiceiul de joc a devenit periculos. În plus, cei care au astfel de probleme au acum la îndemână o interacțiune directă și la orice oră cu o persoană specializată în acest domeniu și care îi poate ajuta. Au posibilitatea de a fi consiliați non-stop de către un psiholog, prin intermediul website-ului www.jocresponsabil.ro și a programului Consiliere 24/7.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER