”Trădare, trădare!” Strigătul dinspre palat anunță nenorocirea ce s-a abătut peste încăperile aurite. Părcă îl și vezi pe „Pufi” scos pe ușă, în miez de noapte, îmbrăcat sumar și încercând să-și adune catrafusele aruncate de la balcon. Le îndeasă grăbit în geamantanul din care încă mai iese nisipul fin al plajei unde se afla când a fost chemat în grabă să apere grandioasa poartă.
Câțiva vecini savurează momentul. S-au spălat rapid pe ochi și privesc, de după perdea, tot ce se întâmplă în stradă. Unii chiar fac poze și se gândesc dacă să le arunce pe Facebook sau să negocieze cu tabloide ori televiziuni. Trec doar câteva minute și site-urile sunt grele de detalii despre subiectul dătător de click-uri și savurat până și de gospodinele plictisite. Ce-i drept, cazul Vulpița era cam expirat. Te și aștepți să vezi lacrimi pe vreo canapea dintr-un studiou tv, unde moderatorul ”fără suflet” răscolește subiectul până ce victima nu-și mai poate stăpânii sentimentele greu încercate. Te aștepți să vezi știri despre locul în care s-a refugiat ”nemernicul”, iar psihologi, avocați și vrăjitoare să-și dea cu părerea despre fapta regretabilă care s-a comis.
Trăim într-o societate care se hrănește cu drame fabricate artificial. Am ajuns să gândim telenovelistic și când e vorba de fotbal. Acel sport care era atât de frumos, tocmai pentru că era simplu. Simplu este și acum. Un club nu a insistat sau nu a fost capabil să-și asigure continuarea colaborării cu propriul portar titular. Un alt club i-a făcut o ofertă mai bună, conform regulamentelor. Au tăcut cu toții pentru că aceleași regulamente nu pun preț pe o asemenea destăinuire, dovadă fiind și amenda penibil de mică. Nu s-a pus niciun moment problema că ”Pufi” ar fi un profesionist desăvârșit, care să apere până la epuizare culorile clubului al cărui echipament îl îmbracă. Asta nu s-a luat în calcul, ci doar faptul că s-a vândut ”dușmanului”.
Restul dramatizării s-a născut din dragostea românului pentru telenovela.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER