Dușan Uhrin (52 de ani) urmează să plece de la Dinamo, în urma înfrângerii usturătoare din partida cu Poli Iași (1-0), în etapa a doua din play-out. Printre numele vehiculate să îi ia locul pe bancă antrenorului ceh se numără Adrian Mihalcea (43 de ani), fost jucător la Dinamo în perioada 1996-2001 și 2004-2005.
În prezent, Dinamo se află pe locul 9 în Liga 1, cu 17 puncte obținute, la șapte lungimi distanță de ocupanta primului loc din play-out, FC Viitorul.
În urma înfrângerii suferite de Dinamo, pe 9 februarie, în returul campionatului regulat, contra lui FC Voluntari (1-2), Mihalcea a declarat, la ProSport Live, că vina este a jucătorilor, considerând că o echipă de talia lui Dinamo nu poate pierde cu ocupanta ultimului loc, după ce „câinii” au condus cu 1-0.
„Nu e doar vina antrenorului, este o vină comună. După meciul cu Astra toată lumea credea că Dinamo poate să ajungă în play-off. Din păcate în meciul cu Voluntari aceste șanse s-au irosit. În mare parte este vina jucătorilor, dacă te consideri o echipă mare și îți dorești să ajungi în play-off, nu poți să ai 1-0 cu o formație de pe ultimul loc și să nu reușești să câștigi”, a declarat Adrian Mihalcea la ProSport Live.
Ca antrenor, Adrian Mihalcea le-a pregătit pe Unirea Slobozia, ACS Berceni, Dunărea Călărași, UTA Arad și CS Mioveni. Fostul jucător dinamovist a ocupat funcția de antrenor secund la naționala României timp de două sezoane (2017-2019), în mandatul lui Cosmin Contra.
Recent, președintele formației din „Ștefan cel Mare” a recunoscut, la ProSport Live, că jucătorii îl vorbesc „pe la spate” pe tehnicianul ceh.
„Mai sunt și jucători nemulțumiți care nu spun în față ce au de spus și vorbesc pe la spatele antrenorului. Nu e nicio noutate. Uhrin are susținerea noastră totală și suntem mulțumiți de munca lui de la Dinamo. Stând zi de zi cu Uhrin de dimineața până seara pot să spun că este un profesionist. Vine la Dinamo la prima oră și pleacă ultimul. Pregătește foarte bine jocurile și nu i se poate reproșa nimic profesional. A fost un an foarte greu pentru noi”, spunea, pe 11 februarie, Florin Prunea la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER