Floyd Mayweather trece prin momente dificile, după ce Roger, unchiul său care era supranumit ”Black Mamba” a murit la vârsta de 58 de ani.
Floyd și Roger Mayweather aveau o relație foarte strânsă, iar ”Money” a fost antrenat de către acesta, mai ales în perioada 2000 – 2010. Mai mult, Roger a fost un membru important din staff-ul lui Floyd Mayweather în perioada în care a ajuns campion mondial la 5 categorii de greutate.
Conform presei din SUA, Roger Mayweather avea probleme de sănătate de câțiva ani. Acesta suferea de diabet și avea probleme mentale, dar în prezent nu se știe cauza decesului. Chiar Floyd a vorbit despre starea de sănătate a unchiului său în 2015. ”Unchiul meu, Roger, și-a pierdut mult din amintirile boxului. Abia a trecut de 50 de ani, dar pare că ar fi un bătrân de 80”, spunea Floyd Mayweather.
Roger Mayweather nu a fost nici el străin de lumea boxului. Cel poreclit drept ”Black Mamba” a fost primul campion mondial din familie, la două categorii de greutate. Unchiul lui Floyd a deținut titlul WBA la categoria superpană, între 1983 – 1984, și pe cel WBC la mijlocie-mică (1987 – 1989).
Mai mult, Roger Mayweather a câștigat pe parcursul carierei și centura IBO la categoria semimijlocie, pe care a deținut-o între 1994 – 1995. Unchiul lui Floyd a boxat în 72 de meciuri, a obținut 59 de victorii și a fost înfrânt de 13 ori. Acesta a decis să se retragă din lumea boxului în 1999.
Floyd trăiește a doua tragedie în doar o săptămână! Pe 12 martie, mama celor trei copii ai lui Floyd Mayweather, Josie Harris, a fost găsită moartă în mașina sa de către polițiști.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER