Laurent Chevalier, medic la Centrul de Medicină Sportivă Bordeaux-Merignac și unul dintre cei mai renumiți cardiologi din Franța, trage semnalul de alarmă în plină criză de COVID-19.
Aceste le recomandă sportivilor izolați la domiciliu să nu își forțeze limitele în această perioadă în care pandemia de coronavirus a cauzat atâtea probleme. Mai mult, Laurent Chevalier susține că riscurile sunt mari și pentru sportivi.
„Am văzut multe clipuri video cu oamenii care se antrenează acasă şi mi s-a părut că sunt prea intense. Unii pedalau ca nebunii, alţii au alergat un maraton în apartament. Asta e o mare problemă în timpul unei epidemii virale, cum traversăm noi. Infecţiile virale nu sunt compatibile cu efortul, iar oamenii trebuie să înţeleagă asta”, a declarat Laurent Chevalier.
„Riscul creşte odată cu durata efortului şi intensitatea acestuia. Sfatul meu pentru oameni este să nu facă un efort mare şi să rămână sub 80% din frecvenţa lor cardiacă maximă. Le recomand să evite şedinţele de antrenament mai lungi de o oră”, a spus cardiologul francez.
„Oamenii care au febră sau dureri musculare trebuie să stopeze orice activitate fizică şi să ia o pauză de opt zile. Este o regulă de aur stabilită în 2006 de către Clubul Cardiologilor Sportivi, dar care am văzut că este ignorată frecvent. Riscul este moartea subită. Un asemenea virus se propagă în muşchiul cardiac, produce o aritmie, iar efectul poate fi devastator”, a explicat Laurent Chevalier pentru lequipe.fr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER