E oficial! Guvernul ajută financiar sportivii, după epidemia COVID-19. Ce sume pot primi dacă acordurile le sunt încheiate + Ce se întâmplă cu facturile curente ale cluburilor și federaților

E oficial! Guvernul ajută financiar sportivii, după epidemia COVID-19. Ce sume pot primi dacă acordurile le sunt încheiate + Ce se întâmplă cu facturile curente ale cluburilor și federaților
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ordonanța de urgență care vine și în sprijinul sportivilor din România a fost adoptată.

Pe siteul Ministerului Tineretului și Sportului se arată: „Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract de activitate sportivă să beneficieze de același prevederi ca și persoanele care au încheiate contracte individuale de muncă. Astfel, în eventualitatea că angajatorul s-ar vedea obligat să întrerupă colaborarea cu sportivii, statul ar interveni și ar asigura un venit de minimum 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau din drepturile în bani aferente contractului de activitate sportivă, plăți care vor fi suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumă plafonată la nivelul de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

De asemenea, alți profesioniști (kinetoterapeut, preparator fizic și alte categorii asemănătoare) astfel cum sunt reglementați de Codul Civil, care întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, beneficiază din bugetul de stat de o sumă la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020”.

Totodată, plata facturilor este amânată: „O altă măsură care vine în sprijinul activității sportive este amânarea la plată a serviciilor de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare, pentru federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă și a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu COVID 19”.

“Sportul românesc trece în aceste momente printr-o situație extrem de dificilă, provocată de răspândirea noului coronavirus, ceea ce a dus, în contextul măsurilor de prevenție dispuse de Guvernul României, la amânarea, suspendarea sau chiar anularea competițiilor sportive. Aceste decizii cu impact major asupra cluburilor și implicit a sportivilor, pentru că multe cluburi se vor vedea puse în imposibilitatea de a-și onora contractele, trebuie compensate cu măsuri care să ajute cluburile să treacă peste această perioadă grea. În plus, pe fondul pierderii veniturilor din vânzarea de bilete, a drepturilor TV, a veniturilor din sponsorizări, cluburilor le va fi practic imposibil, în situația actuală, să găsească resursele financiare menținerii activității. Este extrem de important să oferim acum acest ajutor și doresc să le mulțumesc colegilor din Guvern, mai ales premierului Ludovic Orban, toți au înțeles acest lucru și m-au sprijinit.

Consider că este normal ca și persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract de activitate sportivă să beneficieze de același prevederi ca cele care au încheiate contracte individuale de muncă. Trebuie să ajutăm și activitatea sportivă, pentru că este un domeniu care este afectat de către COVID-19 și aici, implicațiile sunt pe termen lung. Am gândit această măsură în primul rând ca pe un ajutor pentru sportivii care au contracte mici, cum sunt majoritatea în România, este un ajutor care practic îi ajută să supraviețuiască și să-și continue activitatea la clubul la care sunt legitimați. Legea se aplică tuturor ramurilor sportive, celor ce au contracte de activitate sportivă”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, conform sursei citate.

  • Potrivit site-ului worldometers.info, România a ajuns la 308 cazuri de coronavirus, dar din fericire niciun român nu a murit din cauza acestei pandemii.
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×