Barcelona are și ea probleme mari în această perioadă, iar perioada de transferuri din vară va fi una extrem de ciudată în Europa din toate punctele de vedere.
Campioana Spaniei vrea să aducă în principiu doi fundași și un mijlocaș, dar nu mai puțin de 8 jucători pot pleca de pe Camp Nou în cel mai scurt timp.
Barcelona vrea să facă economie și se va baza inclusiv pe jucători din Academie, ori pe fotbaliștii care sunt împrumutați, precum Todibo, Rafinha sau Alena.
Ivan Rakitic și Arturo Vidal își termină contractele în 2021, iar cei doi au șanse mari să plece de la Barcelona.
Croatul este dorit de Sevilla, în timp ce Vidal ar putea să facă parte din „operațiunea” Lautaro Martinez. Cert este că Barcelona vrea să obțină o sumă importantă de pe urma celor doi și să nu ajungă în situația în care fotbaliștii să plece liberi de contract.
Samuel Umtiti ar fi și el pe picior de plecare, mai ales că fundașul adus în 2016 de la Lyon are un salariu mai mare după prelungirea contractului.
Situația cea mai complicată este a lui Griezmann, pe care presa din Spania a analizat-o recent. Chiar dacă a marcat goluri decisive, francezul n-a convins la Barcelona, iar acum acesta așteaptă să vadă dacă la echipă vor ajunge Neymar și (sau) Lautaro Martinez.
Adus pentru aproximativ 120 de milioane de euro, de la Atletico Madrid, Griezmann ar urma să fie vândut pe bani mai puțini în această perioadă teribil de grea pentru toată lumea.
Barcelona plătește nu mai puțin de 40 de milioane de euro pe an pentru salariații obișnuiți, însă 600 de milioane de euro este bugetul de salarii pentru jucători.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER