Adrian Mihalcea (43 de ani), noul antrenor al lui Dinamo, spune că problema formației din „Ștefan cel Mare” este mentalitatea, pe care dacă reuștește să o schimbe, vom vedea o altă față a lui Dinamo.
„Nu mi-am asumat niciun risc, ştiam situaţia de la Dinamo. Nu era tocmai roz, dar nu era o situaţie dezastruoasă. Adică cu o schimbare de atitudine, şi asta cred că, în fotbal, sau la echipele care au probleme, contează cel mai mult. Puteam remedia aceste probleme. Lotul lui Dinamo e mult mai valoros decât poziţia actuală din clasament. Dar poate şi problemele acestea apărute au făcut ca rezultatele să nu fie cele scontate în acea perioadă”, a spus Adrian Mihalcea, pentru Telekom Sport.
Adrian Mihalcea, noul antrenor de la Dinamo, a fost nevoit să le dea liber tuturor jucătorilor din cauza pandemiei de coronavirus. Acesta susține că fotbaliștii se antrenează, pe cont propriu, de acasă.
„Şedinţele de pregătire sunt suspendate pe o perioadă nelimitată de timp, pentru că aşteptăm decizia UEFA si abia apoi vom putea organiza un calendar de antrenamente. Până atunci, toti băieţii sunt în Bucureşti, stau acasă, se pregătesc individual în locuinţele lor.
Si cei trei jucători italieni, dar si ceilalţi străini ţin legătura cu familiile, totul este ok. E o perioadă ciudată, vom trece cu bine peste ea” , a declarat Adrian Mihalcea pentru Telekom Sport.
Florin Prunea, președintele formației din „Ștefan cel Mare”, spune că în primul rând, Mihalcea va trebui să rezolve problemele din defensiva echipei.
„Mă bucur că a semnat Adi. A fost varianta agreată de toată lumea de la bun început. Ce vreau eu de la el? În primul și în primul rând să rezolve problemele din joc! Adică apărarea! Avem mari probleme acolo și vreau să rezolve urgent asta”, a declarat oficialul „câinilor” în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER