Adrian Mihalcea a preluat banca tehnică a lui Dinamo pe 12 martie după ce fostul antrenor, Dusan Uhrin, și-a dat demisia. Antrenorul de 43 de ani este varianta pe care finanțatorul Ionuț Negoiță și-a dorit-o, asta deși Peluza Cătălin Hîldan a cerut revenirea lui Mircea Rednic și a lui Alexandru David. Cei doi au refuzat însă și astfel Mihalcea a fost numit pe poziția de antrenor principal al ”câinilor”.
Conform surselor ProSport, imediat după ce Uhrin a plecat, ultrașii, care sunt și acționari ai clubului, au convocat o ședință de urgență cu managementul dinamovist, în frunte cu Ionuț Negoiță. Liderii galeriei i-au transmis finanțatorului ca doresc să fie aduși înapoi Mircea Rednic, pe banca tehnică, și Alexandru David, pe postul de președinte. Surprinzător, Negoiță le-a transmis suporterilor că nu are nimic împotrivă, dar că nu va vorbi el cu cei doi: ”Dacă asta este dorința voastră, eu nu am nimic împotrivă. Aveți numerele lor de telefon, sunați-i și discutați cu ei!”.
Fanii au fost însă refuzați de cei doi. Rednic le-a transmis că nu vrea să mai audă sub nicio formă de Ionuț Negoiță, iar Alexandru David i-a anunțat pe fani că nu își dorește să mai revină în fotbal, considerând că locul lui nu este în acest domeniu. Ultrașii au postat la vremea respectivă pe pagina oficială de facebook faptul că au fost refuzați de ”Puriu”, dar nu au vrut să îi dea numele: ”Propunerea boardului DDB pentru postul de antrenor a fost alta. Cel propus de noi a refuzat. Permiteţi-ne să nu dăm numele antrenorului. Avem motive întemeiate”, au scris atunci cei din Peluză.
Peluza Cătălin Hîldan a sperat că va reuși să îl readucă pe David la conducerea clubului pentru că acesta a fost cel care a propus prima oară cooptarea fanilor în acționariatul clubului. Mai mult, în mandatul său, Dinamo a avut cele mai mari performanțe sportive din era Negoiță începută în 2013. După ce David l-a adus pe banca tehnică pe Cosmin Contra, ”câinii” au jucat în ultima etapă a sezonului 2016/2017 cu titlul pe masă, s-au clasat pe locul 3 și au câștigat Cupa Ligii. Mai mult, au jucat și în Europa League după o pauză de cinci ani.
Mircea Rednic i-a refuzat pe dinamoviști fiind în continuare foarte supărat pe Ionuț Negoiță. Acesta a fost dat afară de finanțator, prin intermediul directorului general, Bogdan Bălănescu. ”Puriul” avea programată o întâlnire cu Bălănescu pentru a stabili strategia pentru sezonul 2019/2020, dar oficialul i-a transmis lui Rednic că este concediat din cauza rezultatelor slabe, necalificarea în play-off fiind evocată. A urmat un adevărat război civil între conducerea dinamovistă și Peluza Cătălin Hîldan. Suporterii au protestat vehement și l-au evocat multă vreme pe ”Puriu”, spre disperarea lui Ionuț Negoiță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER