A fost nevoie ca lumea să fie răvășită de pandemia de coronavirus, pentru ca Ajax să ia o decizie în privința lui Răzvan Marin. Olandezii l-au pus pe lista neagră, iar românul este așteptat la campioana Belgiei, FC Bruges.
Cumpărat anul trecut de Ajax, Răzvan Marin este aproape de despărțirea de celebra echipă a olandezilor. Mijlcașul naționalei nu va mai primi șanse din partea „lăncierilor”, deși la începutul anului stafful tehnic a negat despărțirea de român, chiar dacă acesta a fost curtat insistent de belgienii de la Bruges.
„Avem un lot cu care mergem pe trei fronturi, deci avem nevoie de mulți jucători la dispoziție. Mereu există o categorie de fotbaliști în privința cărora ne întrebăm dacă nu e mai bine să îi împrumutăm, dar Marin nu este în postura asta”, a spus Erik ten Hag, antrenorul lui Ajax, la începutul anului.
Revista Voetbal International anunță că fostul jucător al Viitorului Constanța a fost pus pe lista neagră, alături de nume precum portarul Onana, Tagliafico, Ziyech si Donny van de Beek. „Razvan Marin are zilele numarate la Ajax”, scrie sursa citată.
În locul lui Răzvan Marin, Ajax vrea să îl aducă de la Barcelona pe Pedro Gonzalez – Pedri, pentru care catalanii au plătit 5 milioane de euro pentru a-l cumpăra de la Las Palmas.
Ajuns la 23 de ani, Răzvan Marin va da curs, cel mai probabil, ofertei de la FC Brugges. Belgienii îl vor insistent, iar în iarnă au fost gata să ofere chiar peste cele 12,5 milioane de euro plătite de Ajax pentru transferul de la Standard Liege.
FC Bruges tocmai a fost desemnată, din oficiu, campioana Belgiei. Federația de la Bruxelles a decis închiderea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER