Mircea Sandu (67 de ani), fostul președinte al Federației Române de Fotbal, susține că Armata nu-i va putea interzice lui Gigi Becali să folosească noul stadion Ghencea, după ce construcția acestuia se va termina.
„E un alt lucru care doar în România poate exista, ca o investiţie făcută din bani publici să fie restricţionată pentru a fi folosită de contribuabil. Stadionul nu se construieşte din banii MApN-ului, ci din banii tuturor românilor.
Cu ce drept ai putea să vii tu, Minister al Apărării, să zici «aici joacă doar CSA, dar FCSB nu»? Cu ce drept? O bază trebuie pusă la dispoziţia oricui doreşte şi are bani să o închirieze. În plus, interesul tău, după ce faci un astfel de stadion, e să produci bani, să-l ai mereu funcţional. Dar noi gândim în continuare româneşte, în loc să ne trezim şi să procedăm nemţeşte”, a declarat Mircea Sandu la GSP.
Gheorghe Mustață, liderul suporterilor celor de la FCSB, au anunțat public că vor merge la discuții cu Gigi Becali pentru a-l convinge să facă toate demersurile pentru a putea juca pe noul stadion Ghencea, deși patronul roș-albaștrilor nu și-ar dori să se mai încurce cu Armata.
„Ca să joace FCSB pe Ghencea, depinde de conducerea Ministerului. Cred că acest lucru se va hotărî acolo, la nivel de conducere. Ei vor decide dacă este bine sau nu ca FCSB să evolueze acolo. Dar, eu cred că nu se va întâmpla asta!” – Marius Lăcătuș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER