Fostul număr 1 mondial în tenisul masculin, Marat Safin, s-a alăturat și el celor care cred că „explozia” cazurilor de infectare cu coronavirus are la bază o conspirație.
Într-un dialog în direct pe platforma Instagram, cu unul dintre jurnaliștii publicației Sports.ru, Safin și-a lăsat urmăritorii surpinși prin declarațiile halucinante pe care le-a făcut, oferind chiar și detalii doar de el știute.
„Este totul pregătit să implantăm microcipuri și la oameni. În 2015, Bill Gates a spus că va fi o pandemie. Nu cred că este ghicitor, știau asta și toată lumea se pregătea. Simulările au fost efectuate la Forumul Economic Mondial din Davos cu două săptămâni înainte ca virusul să fie cunoscut în întreaga lume. Oamenii se panichează și cred că ceea ce spune televiziunea. Vor fi vaccinați cu microcipuri”, a declarat fostul mare tenismen.
Acuzele conspiraționiste nu au încetat. Marat Safin a continuat să își expună teoria, potrivit căreia lumea este condusă de cei care dețin averi colosale, nu de către liderii politici.
„Există bărbați mai puternici decât liderii politici. Cei care gestionează cu adevărat banii sunt proprietarii lumii. Un fel de guvern mondial din umbră? Spuneți-i cum doriți. Nu sunt lucruri pe care le-am inventat eu, totul este pe internet”, a mai punctat acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER