Cluburile din 1.Bundelisla și 2.Bundesliga au decis azi, cu o majoritate foarte clară, să pună punct final sezonului în Germania și la masculin, informează Handball World. La feminin, finalul ediției de campionat a fost anunțat încă de acum o lună. THW Kiel a fost desemnată campioana Germaniei.
Pentru că unele cluburi aveau 26 de jocuri, iar altele 27, clasamentul în Bundesliga a fost întocmit pe baza unui coeficient obținut după împărțirea punctelor la numărul de partide disputate și înmulțite apoi cu 100. Acolo unde a fost egalitate de puncte, s-a ținut cont de meciul sau meciurile directe. Față de cum arăta ierarhia la data întreruperii în martie, au intervenit trei modificări: Rhein Neckar Lowen a depășit Fuchse Berlin, Lemgo a trecut peste Wetzlar (locurile 9-10), iar Erlangen peste Bergischer (locurile 13-14).
THW Kiel a fost desemnată campioană a Germaniei, chiar dacă mai erau șapte etape de disputat. Din acest punct de vedere, nemții au acționat la fel ca și francezii la masculin, cele două națiuni fiind azi în bătălie pentru locul 1 în Ranking-ul EHF. De asemenea, nu a retrogradat nimeni. În schimb, au promovat HSC 2000 Coburg și TuSEM Essen, astfel că viitorul sezon se va desfășura cu 20 de echipe. Planificarea viitorului sezon se va face după 30 aprilie, când se speră că politicienii vor reevalua situația pandemiei de coronavirus. Cluburile speră ca viitorul sezon să se reia cu spectatori, ceea ce ar genera și venituri importante pentru toată lumea, din puncte de vedere al vânzării de bilete, abonamente, plus atragerea sponsorilor.
Uwe Schwenker, președintele Ligii Profesioniste a declarat că ar fi fost șanse puține ca sezonul să poate fi încheiat până la data de 30 iunie: „Jucătorii ar fi avut prea puțin timp pentru pregătiri, iar riscul de accidentare ar fi fost prea mare. Așadar, sfârșitul sezonului este foarte amar, dar nu există nicio alternativă”.
În România, Consiliul de Administrație al FR de Handbal va analiza miercuri posibilitatea de a relua sezonul la data de 31 mai. Conform unui sondaj efectuat de ProSport înainte de Paște, 74% din cluburi erau deja de acord pentru încheierea sezonului.
La feminin, dintre primele șapte națiuni, doar în România și Rusia încă nu s-a încheiat sezonul, iar la masculin, doar în Spania.
Mai jos vă prezentăm situația exactă în fiecare națiune din handbalul european, cele care contează mai mult sau mai puțin în Ranking-ul 2020-2021.
FEMININ
MASCULIN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER