Newcastle este foarte aproape să fie preluată de un club de investitori, din care cel mai răsunător nume este Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Astfel se dorește ca Newcastle să devină o forță a fotbalului mondial și să cucereascăt titlul în Preamier League.
Clubul englez ar urma să investească o sumă colosală în transferuri, odată cu preluarea acestuia de grupul de investitori. Primii jucători ofertați ar urma să fie Philippe Coutinho și Antoine Griezmann. Conform cotelor de pe transfermarkt.com, Newcastle ar trebui să plătească 152 de milioane de euro pentru a-i transfera pe cei doi fotbaliști de la Barcelona, notează Daily Mail.
Philippe Coutinho nu va continua la Bayern, însă nici la Barcelona nu se va întoarce. Mijlocașul nu e dorit doar de Chelsea în Anglia, ci și de Manchester United.
Cei de la Mundo Deportivo scriu că United și Chelsea sunt cele mai interesate de transferul lui Coutinho, care a marcat 9 goluri în 32 de meciuri jucate în acest sezon în tricoul lui Bayern.
În carieră, Coutinho a cucerit Cupa și Supercupa Italiei cu Inter, La Liga, Cupa Spaniei și Supercupa Spaniei în tricoul Barcelonei, iar în 2011 a fost campion mondial cu Brazilia U20.
Barcelona este hotărâtă să renunțe la serviciile lui Griezmann, după doar un singur sezon petrecut de francez în Catalonia. Cumpărat în vara anului trecut de la Atletico Madrid în schimbul sumei de 120 de milioane de euro, atacantul francez nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. În aceste condiții, Griezmann ar putea fi folosit ca monedă de schimb într-o afacere ce ar avea ca finalizare ”repatrierea” lui Neymar.
Brazilianul este cotat de PSG la 150 de milioane de euro, suma pe care Barca nu ar dori să o plătească integral. Gruparea ”blau-grana” speră ca PSG să fie însă deschisă la un schimb între cei doi jucători, alături de o sumă consistentă de bani livrată de gruparea ”blau-grana”, în conturile clubului de pe ”Parc des Princes”. Afacerea are șanse de a se concretiza, în condițiile în care, la rândul său, Griezmann se află de multă vreme pe lista de priorități a PSG-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER