Etimologia lui Mister, sensul de la legendă la sifonar! OPINIE ANDREI TRIFAN

Etimologia lui Mister, sensul de la legendă la sifonar! OPINIE ANDREI TRIFAN
Cornel Dinu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu este tot ce a avut mai bun Dinamo în istoria clubului. Dar și tot ce a avut mai rău. Fotbalist unic. Legendar. Minte ageră, pe alocuri sclipitoare. Dar și tupeu fantastic. Vicii măsurate și nemăsurate. Orgolii aberante. Și o îndoire a coloanei pe briza vântului, în funcție de regim și interese, cum puține persoane sau personaje din fotbalul nostru au avut.

De ani buni, statuia lui se deteriorează în rândul foștilor săi elevi și colegi. A început să se scorojească. Apoi, s-a ciobit. Acum, ea stă să cadă. Mister nu mai e de multă vreme Mister. A devenit Lătrăul. Dureros, știu, dar așa i se spune în rândul celor care i-au fost martori în multe nopți stropite generos.

Într-un moment de dezechilibru logic, Cornel Dinu a ridicat piciorul, precum un câine jigărit, și a urinat pe momentul de glorie al clubului pentru care a fost, multă vreme, emblema. Senzaționala echipă a lui Dinamo din ’84 a fost redusă, într-o clipă de inconșiență aburită, la o formație mânjită, pe care doar banii Securității au ajutat-o să aibă rezultate în Europa. Moraru, Andone, Rednic, Mulțescu, Țălnar, Orac. Simbolurile cu care au crescut generații de dinamoviști s-au transformat în anonimi umflați de valizele cărate clandestin de Dinu și ceilalți “oameni cu putere” pentru mituirea arbitrilor.

Atât de întunecată a fost judecata de moment a lui Dinu încât nu a realizat că își distruge și ultima fărâmă de credibilitate și de moralitate pe care le invoca. El, care vorbește de creștinism și de Dumnezeu într-o țară ortodoxă, recunoaște că nu a fost în fapt decât un cărăuș de sacoșe cu valută. În țara în care Gigi Becali, pe care l-a hulit de atâtea ori, ducea valize pentru ca fotbaliștii să își apere corect șansele, el le ducea pentru a blătui! “Vedem, câteodată, pe estrada solemnității câte un zero care flutură, fără pudoare, banii țării”. Descrierea corupției, în vorbele lui Corneliu Coposu.

Marele strateg a fost doar un combinator de rezultate? Sclipitorul antrenor, care descifra schemele adversarilor, nu a fost decât un favorizat al destinului, pentru că securiștii puneau microfoane și aflau toate planurile tactice? Răspunsurile le-a dat singur și a înfipt tot atâtea cuțite în inimile dinamoviștilor. Dar ce îi mai pasă lui?

Reacțiile foștilor elevi au venit rapid. Tranșante. Revoltate. Tulburătoare. Dar cu decență. Au păstrat decența pe care el nu o mai are. Pe toți îi doare că unul de-al lor, poate cel mai mare la nivel sportiv, la care s-au uitat decenii ca la un zeu, le distruge munca lor de-o viață.Nea Cornele, nu îți bate joc de nopțile noastre nedormite!”. Cuvintele lui Țețe Moraru sună a jelire. Da, marii dinamoviști își jelesc istoria călcată în picioare tocmai de Dinu. Ei plâng. Ei bocesc. Știți ce cred ei? Că a făcut-o pentru câțiva arginți pe care i-ar putea lua din vânzarea viitoarei cărți! Nu i-o vor spune în față, pentru că ei știu să respecte trecutul!

Deceniile au dus la transformări importante. Cât de mari au fost? Un episod definitoriu, petrecut la ziua unuia dintre foștii săi jucători dinamoviști. La un spriț, într-un restaurant ferit de ochii curioșilor, după ora de închidere. El, căruia îi plăcea atât de mult Trafalgar, și nu celebra bătălie din 1805, ci localul din zona Dorobanți, le-a aruncat la plecare: “Aveți grijă cât beți!”. Unii au fost șocați, alții au râs în hohote. Trist a fost că nimeni nu l-a luat în serios.

Etimologia lui Mister s-a definit în timp. A avut întâi sensul legendei. Apoi, a prins întruchiparea celui puternic. Anii și evenimentele l-au aplecat în zona alunecosului. Iar acum, în cea mai aprigă perioada a lui, a căpătat nuanța turnătorului, a sifonarului. “Trădătorii sunt mai periculoși decât dușmanii”. Sunt vorbele unui lider paramilitar, care visa la un stat independent în Sri Lanka. Ai fi zis că înțelepciunea e apanajul europenilor erudiți, cu porecle pompoase de genul Procuroru’, nu a descreieraților visători și sângeroși. Realitatea e înșelătoare, dar istoria e neiertătoare. Iar istoria lui Dinamo va reține această zi. 25 aprilie 2020, decăderea unui mit. Cornel Dinu (Doar Atât).

Cornel Dinu face declarații șocante, la 36 de ani după Dinamo – Liverpool: „N-am mai putut să umblăm la arbitri”. La meciurile precedente, „Mister” a dus gențile cu bani: „Erau toate bancnotele Europei”

 

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×