Ianis Hagi așteaptă decizia finală a scoțienilor în privința transferului său de la Genk. Până atunci, mijlocașul are prilejul să își revadă debutul fabulos în tricoul lui Rangers.
Ianis Hagi nu a fost doar vedeta de pe terenul de joc a celor de la Rangers, ci și vedeta din pauza competițională impusă de pandemia de coronavirus care a afectat și Scoția.
Mijlocașul împrumutat de Genk pe Ibrox Park a ținut prima pagină a ziarelor în tot acest timp, iar principalul subiect a fost dacă va rămâne sau nu la Rangers. Ofertele nu au lipsit, cel puțin pe hârtie. Lazio, cu un interes real, dar și o ipotetică încercare a giganților de la Real Madrid.
Scoțienii l-au întors pe toate fețele. „Slab în defensivă, disperat să-și facă propriul nume, reacții încete”, a scris un analist specializat pe Glasgow Rangers. VEZI AICI și care crede că sunt punctele forte ale românului.
Ianis Hagi a dus cu bine presiunea. „M-am născut cu presiune! Orice am făcut, am fost mereu comparat cu tatăl meu”, spune acesta într-un interviul emoționant din „Daily Mail”.
Până la reluarea sezonului și pentru a îndulci așteptarea suporterilor, canalul TV al clubului a luat decizia de a readuce în memoria suporterilor golurile sezonului. Rangers TV a ajuns și la episodul 3, cel care cuprinde debutul fabulos al lui Ianis Hagi în echipa lui Steven Gerrard.
Pe 31 ianuarie 2020, Ianis Hagi semna cu „Protestanții”, iar pe 1 februarie juca 13 minute de încălzire, în egalul 0-0 cu Aberdeen.
Adevăratul debut avea să se producă însă pe 5 februarie, atunci când Steven Gerrard îl trimitea pe teren din primul minut al meciului cu Hibernian.
Ianis Hagi avea să își salute fanii, ca apoi să îi cucerească definitiv, cu golul victoriei, marcat în minutul 84. (VIDEO, de la minutul 1.50)
A rămas și singura reușită din campionat, dar scoțienii consideră ca suficiente cele două minuni din meciurile cu Braga, din Europa League.
Ianis Hagi trebuie să rămână la Glasgow, crede Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi la naționala României
„Ceea ce se întâmplă acum cu el la Rangers… Transferul acesta i-a prins foarte bine, a reuşit acolo să se impună, să joace meci de meci, iar acest lucru se vede, că are calitate şi că este un jucător care poate creşte şi mai mult decât a făcut-o până acum”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER