Fostul mare fundaș al Politehnicii Iași din perioada 1970-1980, Dumitru ”Mituș” Anton, a povestit că unul dintre atacanții valoroși ai României căruia reușea să-i facă mereu față era Mircea Sandu.
Mituș Anton a fost legitimat la Politehnica Iași în 1964 și a evoluat în Copou până în 1987 mai întâi ca mijlocaș, apoi ca fundaș dreapta și stoper. Iar atacantului Mircea Sandu îi era mereu frică să dea la Iași peste fundașul de fier al Politehnicii.
„Mircea Sandu când venea la Iași întreba mereu ”Mituș joacă?”. Îi întreba pe colegii mei. ”Băi, Mituș, ce-i cu ăsta, tot întreabă dacă joci tu”, îmi spuneau colegii. Dacă jucam eu, nu juca el. La București se întâmpla invers. Îi spuneam ”balena albă”, pentru că era într-un veșnic conflict cu mine, pe teren. Ne agream, ne simpatizam, dar pe teren întreba tot timpul dacă joacă Mituș”, își amintește Dumitru ”Mituș” Anton. Acesta a explicat cum reușea să-l exaspereze în teren pe fostul președinte al FRF. ”Îl dominam nu ca fizic, deși aveam un pic de forță mai multă. Dar îi cunoșteam toate trucurile și atunci îi anticipam orice acțiune pe care o făcea. Când ajungea la Iași spunea ”Aoleu, gata sunt, mâncat de lup” Ce trucuri foloseam? Mai împins, mai tras de tricou, aveam 100.000 de trucuri. Dar se juca fotbal atunci, nu ca acum, când joci cinci minute și ai căzut pe dreapta, mai stai trei minute să-ți revii”, a declarat într-o emisiune live pe site-ul clubului din Copou Mituș Anton.
Fostul fundaș central al Iașiului i-a amintit și pe cei doi atacanți care erau extrem de greu de marcat. „Atacanții pe care mi-era greu să-i țin erau Dumitrache și Dudu Georgescu, care lovea mingea cu capul mai bine decât cu piciorul. Dudu Georgescu era un jucător liniștit pe teren în general, dar când se apropia mingea de extremă să centreze era într-o trepidație nebună și tot timpul se întâlnea cu mingea în fața porții. Iar Dumitrache era cel mai bun, era tăticul atacanților”, a mai spus Dumitru Anton, 68 de ani, care îl consideră pe Vasile Ianul de departe cel mai bun conducător al Politehnicii Iași, iar pe Vasile Simionaș cel mai bun fotbalist din perioada sa: ”Când ajungeam la un hotel, tot personalul se apleca la 90 de grade în fața lui Ianul. Și cu asta am spus tot”.
Pentru Mituș Anton, mentorii săi dar și ai altor mulți fotbaliști mari din Copou au fost Mișu Bârsan și fostul portar Traian Iordache. „Mă bucur și eu că fac parte din istoria Politehnicii. Din 1964, când am fost legitimat și până în 1987, când am plecat din Iași pentru un an la Bârlad, doar la Iași am jucat fotbal. Nea’ Mișu Bârsan și nea’ Traian Iordache au fost mentorii și tăticii noștri în fotbal. Ne țineau după antrenament, băteam lovituri de la 11 metri, făceam pariuri pe napolitane. Mișu Bârsan avea o lovitură excelentă cu piciorul, de la el am deprins lovirea mingii. Jucam din plăcere atunci, dar parcă era stimulată de cineva plăcerea asta. Începând de la copii și până la seniori parcă o aveam din naștere. Atunci fotbaliștii erau idoli, la fel cum ne uitam noi la ei, când eram copii de mingi. Și Iașiul a avut destule valori”, a completat Dumitru Anton, care a amintit de bunul său prieten Mihai Dănilă, trecut în neființă în urmă cu mai mulți ani: ”Îmi amintesc cum mergeam cu Mițu Dănilă ca doi puștani prin Piața Unirii, cu ghetele pe umăr, la antrenamente. Eram cei mai tari. Când șuta Mițu Dănilă la poartă ieșeau așchii din bară! Era o generație de excepție cea din 1952. Cu Paul Costaș, Iordache, Sofian, Neluțu Grigore, Hanceriuc Florentin, Dănilă și mulți alții”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER