Telenovela transferului fundașului central Andrei Chindriș la FCSB își derulează un nou episod. Chiar dacă Gigi Becali și Valeriu Iftime sunt pe cale să bată palma, acestă primă înțelegere nu are mare importanță atât timp cât Andrei Chindriș nu este lăsat de impresarul său Niki Disaga să negocieze cu vicecampioana României.
Contactat de către ProSport pentru a comenta situația în care se află, Andrei Chindriș și-a exprimat preferința de a nu oferi prea multe declarații despre acest subiect deoarece nu vrea să tensioneze situația și să nască la alte discuții. „Eu nu pot să fac nimic și vă rog să înțelegeți situația mea. Prefer să nu vorbesc în presă, deoarece nu vreau să dau interpretări celor spuse de mine. Am un impresar, iar el este Niki Disaga. Nu mă interesează de ce nu se poate da de el, iar dacă eu am ceva de spus, atunci îi voi comunica doar domnului Iftime, iar acum mă simt bine la Botoșani”, a spus Chindriș.
ProSport a luat legătura și cu agentul Florin Vulturar, iar omul care intermediază această afacere ne-a dezvăluit că nu poate să facă mai mult decât a făcut până acum, deoarece nu are acordul lui Niki Disaga, dar nici pe cel al fundașului central de la Botoșani, ca să poată să finalizeze tranzacția.
„Domnul Iftime m-a rugat să reîncep discuțiile cu Gigi Becali pentru Chindriș, dar în acest moment nu văd rostul acestor discuții până în momentul în care Andrei sau impresarul jucătorului nu îmi dau acordul la acest transfer. Eu vă repet: reprezint doar clubul FC Botoșani în discuțiile cu Gigi Becali, însă am nevoie de acordul ambelor părți să se poată realiza transferul”, a declarat impresarul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER