Naționala lui Mirel Rădoi va avea un program infernal în toamnă, dacă fotbalul nu va mai fi afectat de pandemia de coronavirus. Mihai Stoichță a declarat că România va avea trei serii de câte trei meciuri în lunile septembrie, octombrie și noiembrie!
România va trebui să dispute în această toamnă meciul de baraj cu Islanda, amânat din martie pentru iunie, apoi postdatat pentru septembrie. UEFA este aproape să stabilească însă un program aproape imposibil pentru naționale.
Acestea vor trebui sa joace meciurile de baraj, dar și meciurile de Liga Națiunilor. Vor fi, astfel, trei serii de câte trei meciuri.
„Discuțiile sunt pentru cele trei date oficiale din toamnă, septembrie, octombrie, noiembrie. Nu știu care sunt propunerile din partea echipelor. Dar fiecare federație a trebuit să își exprime opțiunea.
Probabil, cele trei date din perioada asta, nu vor fi doar două meciuri, ci vor fi trei. Un baraj plus două meciuri de Liga Națiunilor sau două baraje și un meci de Liga Națiunilor, nu știu cum va fi.
S-ar putea juca meciul cu Islanda în septembrie și al doilea meci, finala, în noiembrie. Fiecare perioadă oficială ar urma să aibă trei meciuri, dar repartizate într-un anumit fel”, a declarat directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, la Digi Sport.
Și naționala lui Adi Mutu a primit o veste. Amânat din primăvară, meciul cu Danemarca se va juca în luna noimebrie și va fi ultimul din grupa naționalei de tineret
„Pentru Adi Mutu, barajul va fi în luna noiembrie. Danemarca va fi ultimul meci. Ei nu au schimbat data din calendarul toamnei, ci au adaugat meciul din martie, pe care l-au pus ultimul meci.
Dacă ai rezultate bune, meciul cu Danemarca poate fi o finală. Și va fi o finală la noi în țară”, a mai spus Stoichiță.
Despre posibila schimbare de calendar a vorbit Ryan Giggs, selecționerul Țării Galilor:
„Am auzit că, pentru noi, fotbalul s-ar relua în septembrie. Doar că, în loc de două partide, vom avea serii de trei, pentru a face loc barajelor pentru Euro, care ar fi în noiembrie”, a declarat Ryan Giggs, selecționerul Țării Galilor, la mijlocul lunii aprilie.
Irlanda de Nord, Austria și Norvegia sunt adversarele României din Liga Națiunilor.
Islanda – România, în barajul pentru Campionatul European, trebuia să se joace pe 26 martie, dar a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Meciul a fost mutat inițial pentru 4 iunie, iar ulterior s-a vorbit despre o programare în toamnă.
Liga A Grupa A1: Olanda, Italia, Polonia, Bosnia Grupa A2: Belgia, Islanda, Danemarca Grupa A3: Franța, Croația, Suedia Grupa A4: Spania, Germania, Ucraina Liga B Grupa B1: Austria, Norvegia, Irlanda de Nord, România Grupa B2: Cehia, Scoția, Slovacia, Israel Grupa B3: Rusia, Serbia, Turcia, Ungaria Grupa B4: Țara Galilor, Finlanda, Irlanda, Bulgaria Liga C Grupa B1: Muntenegru, Cipru, Azerbaidjan, Luxemburg Grupa B2: Georgia, Macedonia de Nord, Estonia, Armenia Grupa B3: Grecia, Kosovo, Slovenia, Moldova Grupa B4: Albania, Belarus, Kazahstan, Lituania Liga D Grupa D1: Malta, Andorra, Letonia, Insulele Feroe Grupa D2: San Marino, Liechtenstein, Gibraltar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER