Cosmin Contra (44 de ani), fostul selecționer al echipei naționale, este categoric în ceea ce privește revenirea sa în Liga 1.
După ce Corneliu Papură și-a dat demisia de la Universitatea Craiova, numele lui Cosmin Contra a fost înaintat ca posibil înlocuitor, dar acesta anunță că nu va mai antrena în România.
Totuși, fostul selecționer dă de înțeles că va reveni în cel mai scurt timp în antrenorat.
„Sunt doar zvonuri cu Universitatea Craiova. Au fost discuții cu echipe, sunt în continuare discuții, dar să trecem cu bine de această pandemie și ne vom revedea cât de curând, cu mine pe banca unei echipe. În România este exclus să mă întorc”, a spus Cosmin Contra, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER