CFR Cluj este în pragul unui război intern. Scandalul dintre Dan Petrescu și Alin Minteuan a luat proporții și s-a ajuns la atacuri violente. Secundul ardelenilor vine cu o nouă replică acidă după ce antrenorul principal al echipei l-a acuzat că minte.
Alin Minteuan a fost pus pe liber de CFR Cluj, după ce a refuzat să amâne primirea restanțelor financiare din 2019, iar ProSport a prezentat în exclusivitate scandalul de la Cluj.
Dan Petrescu a ripostat, replica nu a întârziat să apară, iar totul s-a transformat într-un foc încrucișat. Ultimul atac îi aparține lui Alin Minteuan, care se arată extrem de dur la adresa fostului său coleg.
„Spunea Dan Petrescu că nu are ce să discute cu mine. Probabil că are prea puține cuvinte ca să discute cu mine… Putea să-mi răspundă la telefon, l-am sunat de vreo 4 ori și i-am și transmis prin cineva că vreau să vorbim. Nu a răspuns.
Iar acum continuă cu fabulațiile, că i-am promis așa ceva. Cred că omul ăsta se uită în oglindă și se convinge pe el că așa e. Minteuan a acceptat, Minteuan a acceptat… Așa și-o spune, altfel nu se explică”, a declarat Alin Minteuan pentru Fanatik.ro
Dan Petrescu a continuat „dialogul” la distanță și l-a acuzat pe Minteuan că joacă rolul victimei, dar că totul este o minciună:
„Alin Minteuan a părut o victimă, dar eu sunt victima. Mie mi-a promis că este de acord să își amâne primele… toți antrenorii au acceptat. I-am prelungit contract pe doi ani… Am vorbit cu el, totul era ok. A doua zi a zis că el nu a vorbit cu nimeni. Adică eu sunt nimeni?”, a fost vorbele „Bursucului”, care au pus paie pe focul din Gruia.
Tensiunea dintre cei doi este la cote maxime, iar reacțiile celor doi arată că nu mai este cale de mijloc. Alin Minteuan îl calcă în picioare pe Dan Petrescu, despre care spune că este lipsit de bărbăție:
„Apoi, spune că Minteuan e victimă. Eu nu sunt victimă, eu am fost bărbat întotdeauna. El nu e! El e victimă mereu. Uitați-vă și la meciurile noastre. Indiferent dacă pierdem sau câștigăm, Dan Petrescu e o victimă. Se plânge non-stop. Să spunem lucrurile corect, dacă tot vrea corectitudine!”, a mai spus Minteuan pentru Fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER