Constantin Nica a fost o mare speranță a lui Dinamo și a fotbalului românesc. Transferul său la Atalanta, la doar 20 de ani a creat multe iluzii în rândul fanilor săi. Cu toate acestea, fundașul nu a reușit să se impună în extrem de durul campionat al Italiei. Are, însă, câteva povești fabuloase.
Pe 11 iulie 2013, Constantin Nica o lăsa pe Dinamo pentru un transfer în mult mai bine cotatul campionat al Italiei. Avea doar 20 de ani și se părea că Atalanta era doar o etapă a unei cariere strălucitoare.
Nica a avut parte de multe întâlniri dure în Serie A, dar cele mai puternice amintiri i-au lăsat actualul atacant al lui Chelsea, Gonzalo Higuain, dar și fostul mare jucător al celor de la Juventus, Inter sau Milan, Andrea Pirlo.
Nica a povestit la ProSport Live cum le-a făcut fața rivalilor din Serie A:
– Care a fost cel mai dificil adversar? – Mi s-au părut toți foarte buni, dar ca și inteligenţă în joc mi s-a părut Higuain cel mai dificil adversar.
– I-ai dat vreun topor? – La toți. Până nu îi cumințești nu poți să joci cu ei, te aleargă tot meciul.
– Care alt adversar ți-a mai plăcut? – Pirlo mi-a plăcut foarte mult
Deși nu a jucat foarte mult la Atalanta, care l-a împrumutat în mai multe rânduri la Cesena, Avellino, Latina și Dinamo, Nica își amintește că italienii l-au plătit foarte bine:
– Când vezi că o echipă n-a întârziat o zi cu salariul în 7 ani de zile, iar când am avut pubalgie m-au trimis să mă relaxez 7-8 zile, cum să nu dai totul pentru echipa aia?
– Ce salariu aveai la Atalanta? – Au fost salarii de la 15.000 în sus, am luat și 25.000, erau și prime foarte mari. După ce am bătut pe Inter ne-au dat 20.000 și un Rolex la fiecare. Nici nu mai ştiu de el, pentru că nu am mai ieșit din casă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER