Claudiu Niculescu, tranșant: „N-am cotizat pentru Dinamo, am altele pe cap”. Ce spune despre vânzarea clubului: „Acum vin spaniolii, dar au mai fost arabi, indieni…”

Claudiu Niculescu, tranșant: „N-am cotizat pentru Dinamo, am altele pe cap”. Ce spune despre vânzarea clubului: „Acum vin spaniolii, dar au mai fost arabi, indieni...”
  • Publicat:

Claudiu Niculescu, unul dintre cei mai mari atacanți din istoria recentă a lui Dinamo,a anunțat că nu a cotizat pentru salvarea clubului, prin programul socios DDB, așa cum au făcut alți fotbaliști care au evoluat pentru roș-albi sau chiar Nicolae Stanciu, fost fotbalist al rivalei FCSB.

Niculescu e în prezent antrenor al celor de la CS Mioveni și susține că e concentrat doar asupra activității echipei sale.

„Nu, nu am cotizat. Am fost în carantină, unde să mă ocup? Nu m-am gândit la asta. Să vedem, nu știu. Hai lasă-mă, să vedem, am altele pe cap. Nu va muri Dinamo, stai liniștit, acum stau cu conducerea clubului, să vedem cum vom face, cum va stabili acest protocol. Normal că-mi pasă de Dinamo”, a spus Claudiu Niculescu la Digi Sport.

Claudiu Niculescu, despre vânzarea lui Dinamo: „Acum e un fond de investiții spaniol, au mai fost arabi, indieni…”

Ex-atacantul celor din „Ștefan cel Mare” susține că actualele negocieri dintre Ionuț Negoiță și fondul spaniol de investiții privind vânzarea clubului nu vor ajunge la o finalizare, actualul acționar majoritar tratând de-a lungul timpului cu mai multe entități, dar fără niciun rezultat.

„Un fond de investiții spaniol, da. A mai fost un fond arab, unul indian, ba unul… au tot fost! Până nu e ceva concret, sunt doar niște speculații. Să dea Dumnezeu să fie adevărat și să cumpere clubul. E greu pentrut suporteri să facă față unor cheltuieli așa cum are un club ca Dinamo”, a mai declarat Niculescu pentru sursa citată.

Spaniolii aduși de Andone, care voiau să cumpere Dinamo, nu au mai semnat actele și nu au trimis garanția de trei milioane de euro! Aveau termen până luni, dar nu au mai dat niciun semn, a anunțat joi, în exclusivitate, ProSport.

Lucrurile nu sunt deloc aproape de a fi rezolvate cu spaniolii. Noi am făcut toate eforturile, am furnizat toate documentele, am lăsat de dragul de a fi bine, dar, între timp, ei vor și mai multe chestiuni. Unele dintre ele nu pot fi nici măcar tehnic implementate – Ionuț Negoiță

CITEȘTE ȘI Vânzarea lui Dinamo, episodul IX: Realitate sau o nouă „fumigenă” a lui Ionuț Negoiță? ProSport prezintă toate așa zisele negocieri purtate din 2013 până azi pentru clubul alb-roșu.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×