Jucătorii de la FCSB au efectual, luni, vizita medicală la Policlinica din Chiajna. Aceștia s-au prezentat în grupe de câte patru și la ore diferite, iar la intrarea în centrul medical, fotbaliștilor le-a fost luată temperatura.
Ulterior, jucătorii vicecampioanei României au revenit la Baza sportivă din Berceni, unde au efectuat un antrenament.
„Roș-albaștrii au participat luni la vizita medicală, programată la Centrul Medical Chiajna. Jucătorii noștri au ajuns în grupe de câte patru și la ore diferite, conform recomandărilor și au participat, înaintea controalelor medicale, la un triaj epidemiologic.
Fotbaliștii au revenit la Baza Sportivă FCSB, acolo unde au participat la singurul antrenament al zilei”, se arată într-un comunicat emis pe rețelele sociale de FCSB.
Bogdan Planic a fost băgat în șomaj tehnic de Gigi Becali, dar funașul sârb s-a întors la FCSB după ce a făcut drumul de la Belgrad la Bucurșeti cu mașina, imediat după ce granița dintre Serbia și România a fost deschisă, anunță Fanatik.
Bogdan Planic a revenit la salariul său de 15.000 de euro pe lună după ce Klaus Iohannis, președintele României, a ridicat starea de urgență impus de pandemia de Covid-19, iar acesta va respecta programul impus de vicecampioana României.
Fundașul central a ajuns la baza din Berceni și se va antrena cot la cot cu ceilalți coechipieri ai săi, iar dacă el va fi apt 100% din punct de vedere fizic, atunci va fi titularizat de Bogdan Planic, anunță sursa citată mai sus.
Bogdan Planic a luat decizia să revină la FCSB, toate acestea pentru a nu avea probleme pe viitor. Contractul fundașului sârb cu formația roș-albastră este înregistrat până în vara anului 2021, chiar dacă Zvonko Milojkovic, impresarul lui Bogdan Planic,nu este de acord cu acest contract prelungit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER