Serie A se va relua după data de 13 iunie, dar meciurile nu se vor disputa la orele la care ne-au obișnuit oficialii italieni.
Dacă până acum meciurile din campionatul italian se jucau de la orele 13:30, 16:00, 19:00, respectiv 21:45, reprezentanții Federației au decis ca fotbaliștii să se alinieze la start la orele 16:30, 18:45, respectiv 21:00.
Inițial, se dorea ca meciurile să se dispute de la ora 15:00, dar reprezentanții cluburilor au contestat această posibilitate, motivând că jucătorii vor avea de îndurat temperaturile ridicate ale perioadei respective. Glasul cluburilor a fost ascultat, iar meciurile se vor juca la orele menționate anterior, dar Serie A nu se va relua mai devreme de data de 13 iunie.
Toți cei implicați în fenomen vor merge la stadion după un anumit program. Îngrijitorii gazonului și administratorii stadionului vor putea intra începând cu ora 7:30. Ulterior li se va permite accesul stewardzilor și echipelor de transmisie TV. Echipele de fotbal și staff-urile acestora vor merge la stadion de la ora 13:00, la interval de jumătate de oră. În final, accesul le va fi permis și arbitrilor și copiilor de mingi.
Desigur, toți cei ce își vor face apariția la stadion vor fi testați la fața locului, excepție făcând jucătorii și staff-ul, aceștia fiind testați deja în cadrul clubului, înainte de reluarea campionatului.
Roberto Mancini (55 de ani), selecționerul echipei naționale de fotbal a Italiei, este de părere că ar fi mai bine ca meciurile să nu se mai dispute, iar campionatul să fie suspendat.
„Mi se pare că este puţin haos. În calitate de antrenor al echipei naţionale, aş spera ca sezonul să se încheie acum, astfel încât să se poată relua într-o perioadă calmă. În sezonul viitor, meciurile vor fi legate şi nu ştiu dacă jucătorii vor fi într-o stare bună”, a declarat Roberto Mancini, la Roma TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER