FCSB a reluat antrenamentele la baza sportivă din Berceni respectând cu strictețe regulile impuse de autorități cu privire la distanțarea socială, astfel că jucătorii vicecampioanei României se pregătesc în grupuri de câte patru fotbaliști.
Jucătorii lui FCSB sunt împărțiți în cinci grupuri, la antrenamente, însă cele mai „puternice” dintre ele îi au în componență pe „favoriții” lui Gigi Becali, Florinel Coman și Dennis Man, anunță Fanatik.
Florinel Coman și-a adus în grup colegii alături de care a evoluat la Viitorul, Florin Tănase și Dragoș Nedelcu, iar, pe lângă aceștia, se află și fundașul venit de la Poli Iași, Ionuț Panțîru.
Celălalt grup cu jucători de bază a-i formației bucureștene îi cuprinde pe Dennis Man, Adrian Petre, Răzvan Oaidă și Iulian Cristea.
Crețu s-a accidentat la începutul acestei săptămâni și riscă să rateze tot anul. Acesta ar fi trebuit să facă parte, la antrenamente, din grupul în care se mai află Darius Olaru, Ionuț Vînă și Lucian Filip, însă, din cauza accidentării, locul acestuia a fost luat de nou venitul Cristian Tand.
Cele cinci grupuri în care se antrenează jucătorii de la FCSB:
Fotbaliștii vicecampioanei României au fost supuși, în cursul acestei săptămâni, la al doilea set de analize pentru coronavirus, asta după ce primele teste au ieșit negative la toți jucătorii.
„Am făcut şi cea de-a doua testare, pentru că au trecut cele 7 zile, aşteptăm din nou evoluţia foarte bună a jucătorilor, în sistemul depregătire pe care antrenorii l-au conceput şi, sperăm ca de la 1, să ne reunim întreaga echipa, în aceiaşi formulă în cantonanemt şi să mergem mai departe în meciuri amicale, pentru antrenamente colective, pentru antrenamente tactice, şi pe 13 să vă oferim posibilitatea să vedeţi meciurile de fotbal”, a declarat Valeriu Argăseală, președintele lui FCSB, pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER