Bogdan Mara, oficialul campioanei, a dezvăluit pentru ProSport LIVE care este echipa din play-off-ul Ligii 1 de care se tem cei de la CFR Cluj.
Deși FCSB este gruparea care de ani buni se luptă cu CFR Cluj pentru prima poziție în clasamentul play-off-ului, oficialii echipei din Gruia nu cred că vicecampioana României poate pune probleme, ci Universitatea Craiova.
Bogdan Mara a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei finanțate de Mihai Rotaru și susține că oltenii au tot ce le trebuie pentru a se lupta la campionat. Mai mult, Directorul sportiv al ardelenilor a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Cristiano Bergodi, antrenorul italian care i-a luat locul lui Corneliu Papură pe banca tehnică a Universității Craiova.
„Craiova este o echipă foarte bună și are tot ce îi trebuie pentru a se lupta la campionat. Eu îl apreciez pe Bergodi, îmi place foarte mult de el și sunt sigur că va reuși să organizeze foarte bine echipa și că va face treabă bună acolo.
Sunt sigur că Craiova o să fie o echipă de temut în România și un adversar greu pentru noi”, a spus Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, pentru ProSport LIVE.
Universitatea Craiova se afla pe locul 3 în clasamentul din play-off-ul Ligii 1 înainte ca sezonul 2019 – 2020 să fie oprit din cauza pandemiei de Covid-19 care a afectat România. Oltenii au 26 de puncte și sunt la egalitate cu FCSB, dar gruparea antrenată de Bogdan Argeș Vintilă are avantajul meciurilor directe.
Gruparea din Bănie se află la patru puncte în spatele liderului CFR Cluj, iar după ce sezonul 2019 – 2020 va fi reluat va juca pe teren propriu cu FC Botoșani, ocupanta poziției a 5-a în clasamentul play-off-ului, cu 24 de puncte. În cazul în care oltenii vor câștiga cu moldovenii lui Marius Croitoru, iar FCSB se va încurca cu CFR Cluj, atunci aceștia vor urca pe locul 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER