Dinamo trebuia să joace un meci amical cu FC Voluntari, dar partida a fost anulată pentru că jucătorii din „Ștefan cel Mare” au intrat în grevă. Adversarii au aflat cu puțin timp înainte de ora la care ar fi trebuit să se dispute partida. Florin Cernat i-a înțepat pe dinamoviști și le-a reproșat că nu l-au anunțat, ca să poată găsi alt adversar.
A fost tensiune înaintea partidei amicale Dinamo- FC Voluntari. ProSport a aflat în exclusivitate că jucătorii din „Ștefan cel Mare” au anunțat intrat grevă. Au amenințat că nu vor juca acest meci, dar și că nu se vor mai antrena. Fotbaliștii sunt nemulțumiți că fanii din „Peluza Cătălin Hîldan” nu au fost chemați la negocierile pentru vânzarea clubului, iar actualul acționar majoritar, Ionuț Negoiță, a discutat doar cu oamenii de afaceri din străinătate.
Suporterii din această asociație sunt cei care au strâns bani, prin programul „Doar Dinamo București”, iar în mai multe situații le-au plătit chiar salariile fotbaliștilor. Au primit în schimb puțin peste 10% din acțiunile clubului. Jucătorii sunt nemulțumiți și de faptul că nu și-au primit salariile și au cerut măsuri urgente.
Bogdan Bălănescu a încercat să liniștească lucrurile și s-a dus grăbit la Săftica, unde trebuia să se dispute partida. Fotbaliștii și-au refuzat directorul general și nu au jucat „amicalul” cu FC Voluntari.
În pagubă au ieșit și cei de la FC Voluntari. Au bătut FCSB și voiau o victorie și cu Dinamo, înainte de reluarea campionatului.
„Nu știu ce s-a întâmplat. Noi stabilisem să jucăm la ora 6, am înțeles că ei au nu știu ce ședință cu suporterii la Săftica. E treaba lor, dar e rău că noi nu am putut să ne facem meciul. Aveam un program stabilit. Băieții au ieșit deja la antrenament, găsim altceva de făcut. I-am sunat și ne-au zis că sunt în ședință, nu am înțeles așa bine. Atât.
Deocamdată nu știu concret care e treaba acolo. Eu nu mă așteptam. Când am venit la stadion ne-au zis jucătorii că nu mai jucăm, eu eram sută la sută că o vom face”, a declarat Florin Cernat la Telekom Sport.
Directorul sportiv al formației FC Voluntari le-a reproșat dinamoviștilor că nu l-au anunțat de această situație. Antrenorul Mihai Teja voia foarte mult încă un meci de pregătire înainte să se reia campionatul.
„Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva, nici ca jucător. Odată ce am stabilit, era corect să și jucăm. Nu avem noi nicio vină aici.
Normal că îi înțeleg și pe jucătorii lor, e treaba lor, politica lor, dar ne-au încurcat. Poate găseam altă echipă, dar asta e viața”, a mai afirmat Cernat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER