UPDATE 16:00: Contactat de către ProSport, Slavko Perovic (30 de ani) susține că nu știe nimic despre posibile probleme cardiace, deși discuțiile pe această temă au apărut încă din vara anului trecut.
„Chiar nu știu nimic, am citit și eu în presă. Vă rog, vorbiți cu doctorul! Sunt bine, mă antrenez normal. Despre aceste probleme aud și eu acum pentru prima dată”, a spus Slavko Perovic, pentru ProSport.
„Am doar cardiopatie, ceea ce au 80 la sută dintre jucători, nu am nimic, sunt sănătos”, spunea Slavko Perovic, în 2019, la Pro X.
Știrea inițială
Nu există zi în care să fie liniște la Dinamo! După ce jucătorii au boicotat amicalul cu Voluntari, acum o altă problemă serioasă planează la Săftica! Cel mai eficient atacant din lotul ”câinilor”, Slavko Perovic, are probleme la inimă care l-ar putea împiedica să termine sezonul cu roș-albii.
Conform surselor ProSport, vizita medicală făcută de Dinamo în urmă cu patru zile a scos la iveală problemele mai vechi pe care Perovic le are la inimă. Cei de la INMS le-au cerut dinamoviștilor să îi monteze un holter lui Perovic, pentru a i se monitoriza bătăile inimii. Conform acelorași surse, rezultatele holterului trebuie trimise la INMS pentru a fi analizate. Abia apoi se va lua o decizie dacă doctorii îi dau sau nu viza lui Perovic. Interesant este că în ciuda acestei situații, Perovic a jucat și chiar a marcat în amicalul cu Rapid, jucat la Săftica în urmă cu trei zile.
Mai mult, recent revenit la Dinamo, doctorul Liviu Bătineanu refuză să își dea acceptul ca atacantul sârb să joace fotbal. Bătineanu suflă și în iaurt după ce în mandatul său la Dinamo Patrick Ekeng a murit din cauza problemelor cardiace, iar antrenorul Eugen Neagoe a fost la un pas de tragedie pe Arena Națională.
Slavko Perovic a venit la Dinamo, liber de contract, în iunie 2019, dar după un singur meci bifat, nu a mai jucat timp de trei luni din cauza unui aviza medical negativ venit abia după acel meci. Perovic suferă de cardiopatie, a debutat la Dinamo pe 15 iulie, în înfrângerea din prima etapă, cu Viitorul 0-5. Au urmat luni de pauză și testări medicale inclusiv în țara sa natală, Serbia. Într-un final, atacantul a revenit pe teren în octombrie, în Dinamo – Gaz Metan 2-0.
Contactat de reporterii ProSport pentru a vedea exact care este situația atacantului dinamovist, doctorul Liviu Bătineanu a ridicat tonul și a refuzat să ofere detalii despre situația lui Perovic.
PROSPORT: Bună ziua! Mă scuzați de deranj, v-am sunat în legătură cu situația lui Perovic.
LIVIU BĂTINEANU: Duminică, la ora aceasta, mă sunați să mă întrebați de Perovic? Problemele medicale nu se discută cu mass-media, problemele medicale sunt între pacient și doctor. Unde ai mai pomenit că se discută despre problemele medicale?
PSP: Perovic este o persoană publică și…
LB: Și ce?! Dacă e persoană publică trebuie să discutăm viața lui privată?
PSP: În cazul în care nu ar mai putea juca fotbal, ar trebui să informăm publicul.
LB: De unde știi? Și de ce crezi că duminică la ora 13, putem discuta despre acest subiect? Aș vrea să luați articolele din urmă în care spuneți despre doctorul Bătineanu ce spuneți, titlul acela, când am revenit, „Doctorul Groazei”. Eu nu discut problemele medicale. Există un purtător de cuvânt al clubului, care va discuta despre ceea ce se poate discuta. Deci nu discut despre problemele medicale, dacă există.
PSP: Ok, nu trebuie să vă enervați. Era vorba să informăm oamenii cu privire la situația lui.
LB: Adică ce, să informăm publicul că are mătreață sau ce? Unde ai mai văzut așa ceva? Nu te supăra, dar mie mi se pare normal să vii să discutăm face to face, nu la telefon, că eu nu dau interviuri, nu dau declarații. Dacă aveți personalitate veniți și discutați cu persoana respectivă. Vorbim despre tot ce vreți voi, dar nu la telefon.
PSP: Și dacă venim să vorbim cu dumneavoastră despre Perovic?
LB: Da, îți spun ce înălțime are, ce greutate, chestii d-astea. Eu nu vorbesc despre starea lui de sănătate. Nu e normal să vorbesc. Sunt revoltat pentru că duminică, la ora 13, tu mă suni să mă întrebi de Perovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER