Lotul echipei HC Dobrogea Sud Constanța pentru sezonul 2020-2021 începe să prindă contur. „Delfinii” au anunțat în acest weekend al doilea transfer, este vorba despre Onur Ersin, conducătorul de joc al naționalei Turciei, care vine de la Besiktas Istanbul.
HC Dobrogea Sud Constanța a deschis seria achizițiilor cu croatul Alen Blazevic, adus de la Pick Szeged. A continuat apoi cu transferul lui Onur Ersin (28 ani), un alt jucător cu istoric în Lica Campionilor. Handbalistul turc a jucat trei sezoane la acest nivel cu Besiktas, în perioada 2016-2019, fiind pe foaia de joc la ambele partide cu Dinamo în sezonul 2016-2017.
„Salutare! Mă numesc Onur Ersin și sunt conducătorul de joc al naționalei Turciei. De azi sunt jucătorul echipei HC Dobrogea Sud Constanța. Sunt foarte mândru să fac parte din aceasta familie și nerăbdător să mă întâlnesc cu echipa și fanii. Hai, Constanța!”, a declarat jucătorul naționalei Turciei pentru pagina de Facebook a clubului.
Onur Ersin a fost prezentat drept „Episodul 2” din campania de achiziții a echipei HC Dobrogea Sud Constanța. Practic, „delfinii” au integrat inclusiv transferurile într-o campanie de marketing foarte bine pusă la punct. Achizițiile sunt anunțate prin video-uri filmate de jucătorii respectivi, prin care transmit mesaje către suporteri.
Deși nu s-a mai jucat niciun meci oficial de aproximativ 3 luni în România, HC Dobrogea Sud Constanța a încercat să-ți țină suporterii cât mai aproape de favoriți și în mare măsură au reușit. Dacă ar fi să se dea un titlu de campioană pentru capitolul interacțiune cu fanii, atunci „delfinii” ar fi obținut acest trofeu.
În perioada fără jocuri, Constanța a găsit, printre altele, următoarele modalități de a ține legătura cu fanii:
Pe parcursul sezonului, strategia de marketing a HC Dobrogea Sud Constanța a cuprins, printre altele:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER